Primele imagini cu Mara Bănică însărcinată. Cum se simte fosta vedetă TV

Primele imagini cu Mara Bănică însărcinată. Cum se simte fosta vedetă TVMara Bănică o compătimește pe Iulia Albu. „Ferească bunul Dumnezeu”. Sursa foto: Facebook

Pe rețelele de socializare au apărut primele imagini cu Mara Bănică, vedeta Antena 1, însărcinată, alături de medicul care o îngrijește.

Jurnalista Mara Bănică a postat pe Facebook, o fotografie în care apare alături de medicul care o îngrijește, Cătălin Bosoancă, despre care spune că o va ajuta să nască. Este prima fotografie în care Mara Bănică apare însărcinată. În urmă cu câteva zile, aceasta a anunțat că se retrage de la postul de televiziune Antena 1, cu care colabora.

Imaginea este însoțită de un scurt mesaj explicativ în care a relatat cât de important a fost medicul Cătălin Bosoancă pentru ea, în contextul acestei sarcini.

„Cel mai bun medic este cel care poate distinge posibilul de imposibil. Doctorul Cătălin Bosoancă. Pontos, răbdător, implicat, calm și extrem, extrem de bun în ceea ce face. Am decis să împart prima mea fotografie de graviduță cu voi, alături de medicul care ne va aduce copilașul pe lume și care m-a susținut extrem de mult atunci când credeam că minunea noastră nu va fi posibilă”, a scris Mara Bănică pe Facebook.

Jurnalista a încheiat colaborarea cu Antena 1

În urmă cu câteva zile, pe 6 august, Mara Bănică a anunțat că relația sa contractuală cu Antena 1 a luat sfârșit și, prin urmare, nu va mai apărea pe opostul de televiziune. Cu acest prilej a anunțat că urmează să devină mamă pentru a doua oară, fiind însărcinată în luna a patra.

„Vestea cea mare însă, este faptul că eu și soțul meu vom deveni părinți, undeva peste cinci luni. O să avem șansa să povestim din toamnă despre asta, pe îndelete! Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine!”, a anunțat Mara Bănică.

Mara Bănică mai are un copil de zece ani

De altfel, Mara Bănică este mama unui băiat, în vârtă de 10 ani, iar acum urmează cel de-al doilea copil.

„Eram într-o relaţie în America cu un băiat care era român, după vreo lună, m-a întrebat dacă mai vin. I-am spus că nu pentru că m-am îndrăgostit. Şi mă îndrăgostisem, recunosc. Am avut o relaţie de câţiva ani, nu ştiu de ce s-a terminat. Bărbaţii nu îşi doresc nici femei deştepte şi nici puternice. Nu există bărbat care nu înşală, nu s-a născut.

Eu am zis clar că dacă până la 35 de ani nu mă căsătoresc, eu fac un copil, ceea ce am făcut. Dima ştie că are un alt tată biologic, nu va avea o surpriză mai târziu. Nu am avut o relaţie cu acest om, nu eram din acelaşi mediu social. Am pus punct poveştii repede, după o lună”, a povestit Mara Bănică despre fiul său.

Ne puteți urmări și pe Google News