„A murit Mara Bănică”. Am paralizat pur şi simplu. Colega mea de la televiziune. Fosta mea studentă, căreia i-am şi condus lucrarea de licenţă. Care a făcut parte din echipa cu care am realizat mai multe anchete de presă grele. Mara!? A murit!?
Ieri am făcut un lucru pe care îl comit foarte rar. Am deschis Facebook-ul. Şi mi-a sărit în ochi fix ştirea asta groaznică. Ce naiba? În ultima vreme, au murit parcă mult prea mulţi jurnalişti. Încă tineri, mulţi dintre ei. Colegi cu care am împărţit o pâine şi o conservă pe teren şi am scormonit prin cele mai insalubre şi mai nemernice tainiţe ale societăţii.
Când m-am dezmeticit, am sunat-o imediat pe Mara. A răspuns! Clocotea în stilu-i caracteristic, atunci când este foarte nervoasă. Trăia! Ce dracu’ se întâmplase, totuşi? De unde ştirea asta imbecilă, care încă trona în faţa mea pe ecranul computerului? Cine a dat-o? A fost o întâmplare? A fost o glumă proastă? Cineva a avut un scop cu ea? Aveam o mie de întrebări să-i pun.
„Norocul meu. Vorbeam chiar cu mama la telefon când s-a aflat”
Mi-a spus cum a aflat despre ştirea falsă: „Vorbeam cu mama la telefon şi pe linia cealaltă suna insistent un prieten bun de-al meu. Nu i-am răspuns. Discuţia cu mama era mai importantă. Era ceva legat de copilul meu. Mi-am zis că o să-l sun imediat ce termin. Prietenul insista. Văzând că nu răspund, a început să-mi dea mesaje pe WhatsAp. Mi-am dat seama că e ceva urgent şi le-am citit în timp ce vorbeam cu mama. Cred că ăsta a şi fost norocul meu. Mesajele pe care mi le trimitea prietenul erau: „Eşti OK”? „Uite ce a apărut despre tine” După care mi-a trimis o captură de ecran. Era poza mea, prelucrată. Scria pe ea, Mara Bănică - „Acces direct”, a murit. Şi tot pe acea fotografie mai era o lumânare aprinsă. Vă daţi seama că am fost şocată. Din fericire, eram încă în telefon cu mama, aşa că am putut să o pregătesc. I-am spus calm: „Mamă, nişte inconştienţi au publicat că am murit. Dacă vă sună cineva să vă întrebe despre asta, să fiţi pregătiţi. Nu am păţit nimic. Sunt bine.” Părinţii mei sunt cardiaci amândoi. Vă daţi seama ce ar fi fost dacă ar fi aflat de la altcineva vestea asta? Am avut mare noroc să afle că este o făcătură chiar de la mine”.
Postarea a fost făcută cu 9 ore înainte de a afla eu de ea
”După ce am închis cu mama, am deschis şi eu Facebook-ul. Poza era postată în jurul orei 11 seara. Cam cu 9 ore înainte de a mă suna prietenul care mi-a trimis captura. Când m-a sunat el era 8 şi ceva dimineaţa. Până atunci n-am ştiut nimic. Nu mă mai sunase nimeni. Dar, deja la mine pe pagină erau mesaje de genul: „Drum bun printre îngeri, suflet frumos”. Şi o groază de lumânări aprinse. În momentul următor, am făcut o postare atât pe Facebook, cât şi pe Instangram. Mi-am liniştit publicul. Le-am spus că a fost o minciună. Că sunt bine.
Imediat după aceea, am sunat la avocata mea. Sunt decisă să-i dau în judecată, atât eu, cât şi familia mea. Dacă ar fi aflat din altă parte, părinţii mei puteau, Doamne fereşte, păţi ceva grav. Aşa cum v-am spus, sunt cardiaci amândoi”.
Recomandările noastre
