Primăria IARTĂ de datorii la buget aproape 5.000 de contribuabili

Primăria IARTĂ de datorii la buget aproape 5.000 de contribuabili

Peste 5.000 de timișoreni vor fi scutiți de datoriile pe care la au la bugetul local. Edilii și-au făcut calculele: dacă îi dau în judecatîă și în exercută, costă mult. Mai mult decât au de încasat efectiv. Prin urmare, îi iartă.

Un proiect de hotărâre de Consiliu Local prevede, ca în ultimii ani de altfel, ca timișorenii cu datorii la buget mai mici de 40 de lei să scape de ele. La data de 31 decembrie 2018, conform Tion.ro, existau creanțe fiscale datorate și neachitate mai mici de 40 de lei în suma de 98.584 de lei. Suma de 86.011 lei reprezintă datoriile a 4.720 de persoane fizice, care nu au achitat impozite pe clădiri, pe teren sau pe mijloacele de transport. De asemenea, alte 653 de persoane juridice nu au plătit alte taxe și impozite în valoare de 12.573 de lei. “Executarea silită a contribuabililor care au restanțe la bugetul local presupune din partea organului fiscal efectuarea unor activități precum: emiterea și tipărirea somației, a titlului executoriu și comunicarea acestora către debitori; solicitarea de informații despre debitori de la diverse instituții abilitate; emiterea și comunicarea adreselor de înființare a popririi către instituțiile bancare și alți terți popriți, precum și alte activități care generează cheltuieli materiale, de personal și cheltuieli poștale efectuate în vederea comunicării actelor administrative emise în vederea executării silite, cheltuieli care depășesc valoarea de 40 lei”, arată reprezentanții Primăriei Timișoara.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News