Primar pârât la DNA pentru terenuri

Primar pârât la DNA pentru terenuri

Consilierii locali PSD şi PNL din Drobeta-Turnu-Severin au depus plângeri penale la DNA pe numele primarului Constantin Gherghe (PDL) şi ale celor doi viceprimari pe care îi acuză că vor să facă un schimb de terenuri care ar dezavantaja municipalitatea.

Este vorba despre un teren de 15.000 de metri pătraţi pe care se află în prezent „Târgul Veterani“ care ar urma să fie oferit unei firme din Timişoara, Rolman Development, în schimbul unui teren de 30.000 de metri pătraţi la marginea localităţii. „Există o diferenţă de aproximativ 7 milioane de lei (n.r. - aproape două milioane de euro) între cele două terenuri, adică amplasamentul pe care se află târgul Veterani este mai scump. Are şi toate utilităţile necesare, spre deosebire de plaţul de pe strada Mihai Viteazul“, ne-a declarat Doru Popescu, evaluator şi expert topometrist din Drobeta-Turnu-Severin. „Proiectul este benefic“ „Lucrurile sunt foarte clare. Prin această manevră, primăria încearcă să evite licitaţia pentru teren, astfel încât să-l dea cadou unei firme private care, ulterior, să-l vândă unui eventual investitor. Astfel, rezultă o diferenţă în dauna primăriei şi în folosul intermediarului de aproximativ două milioane de euro, care pot fi împărţiţi ca şpăgi“, consideră consilierul local Felix Manta. În replică, reprezentanţii primăriei continuă să susţină că afacerea este una bună. „Eu am convingerea că proiectul iniţial este benefic pentru severineni şi se va demonstra acest lucru“, a declarat viceprimarul Nicolae Paponiu.

Ne puteți urmări și pe Google News