Percheziții la samsarii imobiliari din București și Ilfov. Sunt vizate și clădiri ale Primăriei

Percheziții la samsarii imobiliari din București și Ilfov. Sunt vizate și clădiri ale Primăriei Percheziții. Sursa foto: Arhiva EVZ

Miercuri dimineață s-au efectuat 35 de pecheziții în București și județul Ilfov, în cazul unui circuit imobiliar fraudulos ce implică imobile aflate în proprietatea Primăriei București,

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în colaborare cu polițiștii, au efectuat, miercuri 12 iulie, 35 de percheziții domiciliare în București și Ilfov. În cauza respectivă se fac cercetări pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Multiple infracțini de înșelăciune și uz de fals

Potrivit comunicatului remis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), cercetările vizează un amplu dosar penal pe baza săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.„Astăzi, 12 iulie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 35 de percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.

Tranzacții ilicite însumând venituri de 6 milioane de 6 euro

Instituția precizează, de asemenea, că grupul infracțional opera în sensul dobândirii frauduloase de proprietăți imobiliare, pe care le revindeau, printre acestea numărându-se și clădiri ale Primăriei Capitalei sau terenuri ale statului. „Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, începând cu anul 2018, în municipiul București, mai multe persoane ar fi efectuat tranzacții succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile – terenuri aflate în patrimoniul unei instituții publice (respectiv al unui consiliu), prin utilizarea unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, faptul că inițiali ar fi dobândit imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noapte Alba Primaria Bucuresti

Imobilele astfel intabulate ar fi fost vândute către persoane interpuse și, ulterior, în unele cazuri, revândute către persoanele care se ocupau de falsificarea actelor, iar, în alte cazuri, către cumpărători de buna credință, care ar fi achitat sume consistente de bani, chiar dacă terenurile tranzacționate se cuvin de drept Statului Român”, informează IGPR.

Potrivit instituției, prin activitatea infracțională desfășurată, persoanele cercetate ar fi obținut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.

La sediul Inspectoratului General al Poliției Române urmează să fie aduse 24 de persoane (dintre care 18 personae bănuite), pentru realizarea procesului de urmărire penală si dispunerea de măsuri corespunzătoare potrivit Mediafax.