Prețuri mari la asigurările RCA, în 2023. Cum pot afla șoferii dacă polița lor a expirat

Prețuri mari la asigurările RCA, în 2023. Cum pot afla șoferii dacă polița lor a expiratAsigurare RCA. Sursa foto: Arhiva EVZ

Asigurarea RCA este obligatorie în România, iar șoferii care circulă fără a avea o poliță valabilă riscă să rămână fără mașină. Valabilitatea asigurării poate fi verificată foarte ușor, direct de pe telefon sau calculator.

Orice șofer, care deține un autoturism înmatriculat în România, este obligat să încheie o poliță de asigurare RCA, iar aceasta să fie valabilă dacă mașina circulă pe drumurile publice. Este o dispoziție obligatorie a Codul Rutier.

În ultima perioadă, foarte multe astfel de polițe se încheie online. În cazul în care proprietarii de autoturisme pierd dovada asigurării (se trimite de obicei pe email) pot afla foarte ușor când expiră aceasta.

Există mai multe site-uri care își coordonează baza de date cu cea a Biroului Asiguratorilor Auto din România, astfel că un șofer poate afla rapid dacă poliția RCA încheiată pentru mașina sa mai este valabilă. Trebuie doar să intre pe unul dintre site-urile autorizate și că completeze un formular simplu. Este nevoie doar de seria de caroserie sau de numărul de înmatriculare al autovehiculului. Astfel, proprietarul mașinii va afla toate datele de care are nevoie.

Sancțiuni drastice

Șoferii care nu încheie o poliță RCA sunt sancționați drastic. Dacă sunt prinși că circulă fără a avea asigurare RCA valabilă, șoferii pot primi o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. Cuantumul este unul destul de mare, dar sancțiunile nu se opresc aici.

Potrivit Legii 132/2017, oamenii legii pot reține, în timpul controlului, certificatul de înmatriculare al mașini, dar și plăcuțele cu numerele de înmatriculare. Șoferii vor primi în schimb o dovadă care să înlocuiască documentele sau plăcuțele reținute, dar aceasta nu le dă dreptul să circule până când nu rezolvă problema.

Aceeași lege mai prevede că, dacă în 30 de zile de la reținerea certificatului de înmatriculare, proprietarul mașinii nu prezintă dovada că a plătit asigurarea, autoturismul poate fi efectiv radiat de către Poliția Rutieră.

Prețuri destul de mari

Poliția RCA se încheie de obicei pe un an de zile, dar există și posibilitatea ca aceasta să fie încheiată doar pe șase luni. Prețul diferă însă în funcție de firma de asigurări, capacitatea cilindrică a motorului mașinii, de vârsta șoferului și incidentele acestuia în trafic, dar și de județul în care este înmatriculată mașina. În general, în orașele mari polița este mai scumpă, deoarece traficul este mai intens și există un risc mai mare de producere a unor accidente.

Cel mai puțin plătesc șoferii care au între 40 și 50 de ani, au permis de peste 20 de ani și nu au avut incidente în trafic. În acest caz cea mai ieftină poliță de asigurare, valabilă pentru un an este de 450 de lei pentru un autoturism. Prețul maxim depășește 900 de lei.

Șoferii fără experiență, dar și cei care au fost implicați în accidente rutiere vor plăti pentru asigurarea RCA pe un an între 1.856 de lei şi 3.878 de lei, potrivit observatornews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News