Președintele Serbiei agită spiritele înainte de alegeri. Aleksandar Vučić lansează noi săgeți spre Kosovo
- Ionel Sclavone
- 25 martie 2022, 19:47
Președintele Serbiei Aleksandar Vučić susține că președintele instituțiilor provizorii din Kosovo, Aljbin Kurti, a încălcat Acordul de la Bruxelles. Iar acest lucru, susține oficialul sârb, este de natură să afecteze pacea în Kosovo și Metohia. Decarațiile lui Aleksandar Vučić vin în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale programate în Serbia la începutul lunii aprilie, pe 3 aprilie.
Președintele Serbiei susțin că din ordinul lui Aljbin Kurti a fost destituită judecătoarea Ljiljana Stevanović. Mai mult, spune acesta, urmează să fie înlăturați și mai mulți ofițeri de poliție care au participat la ședința Consiliului penrtu Securitate Națională, eveniment care a avut loc, recent, la Belgrad.
„Aljbin Kurti a decis să-i atace pe sârbi. Acordul de la Bruxelles a fost încălcat la dorința lui și a celor care-l protejează. Acordul de la Bruxelles nu mai există. Serbia dorește să păstreze pacea și din această cauză avertizez și țările Quintei și comunitataea internațională. Ultimul meu mesaj este că orice ar face, Serbia va fi alături de poporul său”, a transmis președintele Vučić, conform Flux 24.
Decarațiile lui Aleksandar Vučić vin în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale programate în Serbia la începutul lunii aprilie, pe 3 aprilie. El reia acuzațiile pe care le-a făcut adresa oficialilor din kosovari, în urma Consiliului pentru securitate națională și după discuția cu reprezentanții sârbilor din Kosovo.
Zilele trecute, acesta a acuzat autoritățile de la Pristina că nu permit organizarea pe teritoriul Kosovo a alegerilor prezidențiale și parlamentare convocate de Serbia. Vučić a spus că această decizie reprezintă o încălcare a dreptului la vot. Mai mult, a plusat președintele Serbiei, este vorba de o problemă de securitate și de supraviețuire politică a sârbilor din Kosovo.
Declarațiile lui Vučić agită spiritele
Aleksandar Vučić susține că este important cine solicită autorităților kosovare organizarea alegerilor sub auspiciile OSCE.
„Am fost de acord să solicităm colaborarea cu Kosovo prin OSCE sau printr-un ofițer de legătură, însă Pristina nu a fost de acord și a solicitat ca Guvernul din Serbia să se adreseze direct Guvernului Kosovo” – a explicat Vučić.
El a adăugat că Serbia nu poate și nu va accepta independența Kosovo, așa cum insistă Pristina, indiferent de preț, deoarece nici voturile, nici puterea nu sunt mai importante decât statul.
Președintele Serbiei a mai declarat că a discutat cu toți reprezentanții sârbilor kosovari și le-a solicitat să aibă răbdare. La rândul lor, aceștia s-au declarat în unanimitate pentru retragerea din activitatea tuturor instituțiilor din Kosovo. Mai mult, cei 435 de polițiști sârbi intenționează să depună armele și să părăsească Poliția regională.