Președintele Franței, Emmanuel Macron, în vizită în Republica Moldova. Discuții cu Maia Sandu
- Simona Suciu
- 15 iunie 2022, 15:11
Emmanuel Macron a ajuns la Chișinău, iar printre temele de discuție cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află și dorința acestei țări de a deveni stat candidat la aderarea la UE. La finalul discuțiilor, cei doi șefi de stat vor susține declarații de presă.
Președintele francez a ajuns miercuri, după-amiază, în Republica Moldova. Emmanuel Macron a fost întâmpinat pe Aeroportul Internațional Chișinău de ministrul moldovean al afacerilor externe și al integrării europene, Nicu Popescu.
Emmanuel Macron s-a întâlnit apoi cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu. Cei doi vor avea mai multe discuții, după care vor susține o conferință de presă.
Discuții despre aderarea la UE
Tema principală a discuțiilor se așteaptă să fie perspectiva europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei, care speră să obțină statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, potrivit moldova.europalibera.org.
Vineri, 17 iunie, Comisia Europeană urmează să anunțe care este decizia în privința statutului de stat candidat al celor trei țări, iar săptămâna viitoare se așteaptă o decisie de la Consiliul European.
În ajunul vizitei, Franța a înaintat o propunere informală despre Comunitatea politică Europeană (CPE), propusă recent de președintele Emmanuel Macron și discutată, în luna mai, cu președinta Maia Sandu, în cursul vizitei acesteia la Paris, potrivit sursei citate.
Vizită în România
Înainte să ajungă la Chișinău, președintele Emmanuel Macron a fost în vizită oficială în România unde a vorbit și despre întărirea flancului estic al NATO.
„Mulțumesc României că a acceptat ca Franța să își asume rolul de lider al grupului de luptă NATO. Este un semn de încredere. Această credibilitate vine în susținerea unei țări prietene care se simte amenințată. Sunteți la înălțime. Știu că militarii care au venit în februarie se vor întoarce în munții lor. Le mulțumesc și succesorilor lor care vor veni să preia ștafeta. Suntem mândri să ne aflăm aici. Vrem să continuăm această misiune alături de dumneavoastră și armatele aliate, care să asigure securitatea României și a Flancului Estic al Europei și al NATO.
Suntem angajați în susținerea Ucrainei sub toate formele. Am condamnat hotărât țara agresoare, după cum arată nivelul fără precedent a sancțiunilor. Continuăm eforturile pentru independența energetică“, a declarat Emmanuel Macron, la finalul întâlnirii cu președinte Klaus Iohannis.