Premierul Ciucă are întâlniri cu oameni de afaceri americani. Se anunță investiții de amploare

Premierul Ciucă are întâlniri cu oameni de afaceri americani. Se anunță investiții de amploare

Marți, Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu responsabilii unor companii americane, care fac parte din American-Romanian Business Council. În baza discuțiilor cu aceștia, România vrea să revitalizeze economia prin investiții masive, în cele mai importante sectoare.

Cu ocazia celei de-a zecea aniversare a AMRO, o multitudine de companii americane s-au arătat interesate de discuții cu oficialul român.

„Suntem interesați să creștem nivelul relațiilor economice româno-americane, oferind oportunități de dezvoltare și investiții”, a declarat premierul. „Evoluția situației de securitate și contextul geopolitic oferă României atractivitate inclusiv din perspectiva relocării unor afaceri derulate în zona Asia-Pacific”.

Americanii vor să exploateze resursele naturale ale României

Conform Parteneriatului Strategic Româno-American, care are rolul de a crea oportunități economice pentru țara noastră, investițiile de peste ocean vor viza domenii precum energie, apărare, medicină, financiar-bancar ori cibernetic, alături de exploatarea resurselor naturale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform investitorilor americani, aceste oportunități vor permite României să ajungă pe piața de desfacere americană.

Premierul Ciucă salută această inițiativă și crede în beneficiile reale rezultate de pe urma unei astfel de cooperări, care se traduc prin dezvoltarea de noi tehnologii nucleare, a resurselor regenerabile ori a scăderii prețurilor la energie și gaze.

„Avem nevoie de prezența dumneavoastră aici. La întâlnirea cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România am lansat provocarea de a afla care sunt intențiile de a investi ale oamenilor de afaceri americani”.

România ar putea deveni o destinație și mai atractivă pentru investitorii străini, dacă vom atinge standardele OCDE.

„Mă bucur să văd, azi, răspunsul la această întrebare, prin prezența dumneavoastră, care este cea mai bună și concretă dovadă a interesului american de a investi in România. Reformele pe care le facem pentru a atinge standardele OCDE vor transforma țara noastră într-o destinație și mai atractivă pentru investitori, ceea ce va accelera ritmul de modernizare și dezvoltare pe care cetățenii noștri îl așteaptă”, a transmis premierul.

Investiții masive în armată

Florin Spătaru, ministrul Economiei, a vorbit despre unul dintre marile proiecte la care se gândește în timpul mandatului său. „Construcţia unei fabrici de pulberi de la zero este una dintre investiţiile prioritare”, a spus ministrul Economiei.

De asemenea, Florin Spătaru a mai anunțat că în industria de apărare, se vor investi 200 de milioane de lei.

„Tradiţia României în industria de apărare reprezintă un atu pentru repornirea motoarelor acestui sector economic. Am fost, astăzi, într-o vizită de lucru, în judeţul Braşov, la Pirochim Victoria şi la Fabrica de Pulberi Făgăraş, unde am discutat cu directorii acestor societăţii despre planul investiţional şi despre beneficiile aduse comunităţii odată cu revitalizarea industriei în zonă”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferinţă de presă.

Oficialul a spus că programul de investiţii va viza retehnologizarea acestor societăţi, astfel încât produsele livrate să corespundă nevoilor partenerilor comerciali, după ce, în perioada 10 – 11 februarie 2022, a efectuat o vizită de lucru în judeţul Braşov, la companiile din industria de apărare din zonă: IAR, Tohan Zărneşti, Pirochim Victoria şi la Fabrica de Pulberi Făgaraş.