ASF amendează Euroins cu șase milioane de lei, după ce s-a ars cu City Insurance și prețul RCA a explodat
- Catalin Pena
- 23 decembrie 2021, 11:09
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat două amenzi societății Euroins, în valoare totală de aproape șase milioane de lei, și i-a dat un termen de două luni pentru a prezenta un plan de redresare.
ASF a constatat în luna septembrie starea de insolvenţă a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA şi a promovat cererea privind deschiderea procedurii de faliment împotriva companiei.
Prăbuşirea City Insurance, cel mai mare asigurător din România atât la nivelul întregii pieţe, cât şi din zona de RCA, a dublat sau chiar triplat preţurile la poliţele RCA.
Euroins și-a consolidat poziția de lider RCA, după falimentul demarat la City Insurance, iar ASF face săptămânal verificări ale cotelor de piață pe segmentele de asigurări RCA și de garanții, tocmai pentru a ține sub control situația după falimentul demarat la City Insurance.
Autoritatea a intensificat controalele pentru a se asigura că firmele rămase în piața RCA nu au probleme.
Modificarea profilului de risc
Acum, ASF anunță că a a efectuat la Societatea Euroins România Asigurare - Reasigurare S.A., în perioada mai - octombrie 2021, o acțiune de control periodic la sediul asigurătorului (on-site).
Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis impunerea de sancțiuni contravenționale societății, constând în amenzi, precum și măsuri cu scopul remedierii deficiențelor constatate, după cum urmează:
În conformitate cu prevederile art.163 alin.(2) lit. b) și alin.(51) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, sancționarea societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în suma de 3.546.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, sancționarea societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în cuantum de 2.314.425 lei (reprezentând 0,1751% din cifra de afaceri).
În baza prevederilor art. 8 alin. (3), art.34 alin.(2), alin.(3) și alin.(5) coroborate cu prevederile art. 99 alin.(2) din Legea nr. 237/2015, în termen de două luni de la data primirii deciziei, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. va transmite la A.S.F. spre aprobare un plan de redresare, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR) sau pentru modificarea profilului de risc astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectată.
Precizările Euroins:
„ASF a identificat aspecte în situația financiară a companiei, care fac referire la situații contabile din trecut și care nu afectează astăzi compania.
Acționarii Euroins România au făcut eforturi pentru a remedia toate provocările financiare încă de sfârșitul anului 2020.
Drept urmare, în ultimele 12 luni, compania a beneficiat de o serie de majorări de capital în valoare totală de peste 300 de milioane de lei, infuzii de capital care au dus la remedierea tuturor provocărilor financiare, inclusiv cele existente în trecut și identificate de ASF.
În plus, din Martie 2021, compania are un nou CEO și o nouă strategie de redresare financiară, dezvoltare, reducere a expunerii în sectorul RCA și de diversificare a portofoliului. Această strategie fost prezentată și este monitorizată de către ASF în conformitate cu legislația.
O confirmare a faptului că astăzi Euroins România are o poziție financiară mai bună decât oricând este implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în acționariatul companiei-mamă, un mesaj fără precedent de încredere în Euroins România și o confirmare publică a faptului că au fost făcuți pași importanți în ultimele luni pentru o creștere sănătoasă și durabilă.
Doar în acest an, Euroins a plătit peste 1,3 miliarde de lei (260 milioane euro) pentru peste 143.000 de dosare de daună”, se arată într-un comunicat al Euroins.