Corabia, de trip bric, a fost construită la Giurgiu și a făcut un singur voiaj sub culorile noastre naționale. Ca să nu naufragieze, marinarii noștri au aruncat peste bord, cu părere de rău, butoaiele cu vin
După revoluția din 1821 și după alungarea domnilor fanarioți s-a declanșat, cel puțin ca idee, lupta de emancipare națională. Primul pas al idealiștilor naționaliști de acum două veacuri a fost cinfecționarea unui drapel românesc. Bine, românesc e mult spus, pentru că, până la momentul 1948, pe actualul teritoriu al României se poate vorbi doar de o civilizație proto-română, întrucât cuvântul român și derivatele sale aparțin generației următoare, al cărei ideolog a fost Nicolae Bălcescu. Tricolorul, cu culorile roșu galben și albastru, a fost adoptat în Țara Românească abia în 1834, când domnitorul Alexandru D. Ghica a supus aprobarii sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale și a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „Steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și o pasăre cu cap în mijloc”. Și pe acesta l-a purtat legendara Marița.
Inițial, pavilionul românesc avea culorile dispuse orizontal
În 1834 s-a lansat la apa, la Giurgiu, velierul Marița, de tip bric, prima nava sub pavilion românesc, mă rog, valah. Ambarcațiunea avea o capacitate de 115 tone și-l avea ca armator pe hatmanul Alexandru Vilara, semnatar ale memoriilor care cereau emaniciparea Țării Românești de sub otomani. Construită din „materialuri românești”, nava a fost botezată astfel în cinstea Mariei Ghica, soția viitorului domnitor Gheorghe Bibescu. Alte detalii despre lungime, lățime, pescaj sau numărul de vele și dispunerea lor istoria nu le-a păstrat, din păcate. Ce se știe, însă, este că, inițial, tricolorul avea culorile dispuse orizontal, roșu fiind în partea de sus a pavilionului și albastru jos.
Primul și ultimul voiaj. Sulina-Istanbul, dus-întors
Mariţa a plecat în primul voiaj, în afara graniţelor ţării, pe 7 decembrie 1834, pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu. Corabia era încărcată cu 300 kilograme de grâu, spun documentele vremii, dar e posibil să se fi trecut cu vederea un zero, întrucât un voiaj cu o astfel de corabie, care avea un echipaj de minim 15-20 de mateloți, nu se putea justifica doar cu câțiva saci de grâu. Asta dacă nu era vorba de un voiaj cu încărcătură simbolică... Deci, să acredităm idea că transporta minim trei tone de grâu. Din păcate, Marița a fost grav avariată, trecând prin două furtuni, ultima la întoarcerea în ţară, când echipajul a fost nevoit să arunce încărcătura peste bord. Lucru care, cel mai sigur, i-a întristat rău pe marinarii noștri pentru că transportau butii de vin, cel mai probail grecesc. Pe 5 iunie 1835, cu velele rupte şi puternic avariată, Mariţa a ajuns în ţară. Voiajul ei a avut însă un puternic răsunet în ţară. De la Sulina, corabia a plecat la Brăila, unde au fost predate pavilionul şi Jurnalul de bord, pentru a fi păstrate în Arhiva ţării.
Legenda misterioasei Marița nu are sfârșit
Nu mai există date despre alte voiaje performate de Marița, această călătorie fiind acredita ca fiind singura. Nu este, însă, exclus, ca nava să fi fost vândută vreunui armator grec, turc sau ialian, de care Brăila era plină la momentul respectiv, și să fi navigat, după reparații și schimbarea pavilionului, sub un alt nume. Ulterior, au mai fost construite şi alte corăbii care au navigat cu pavilionul românsc la pupa. E vorba de galerele „Elena Doamna“, „Principele Alexandru“, „Atena“, bricurile „Elisabeta“, „Zimnicea“, „Dunărea“ și goeletele „Dochia“ și „Speranţa“, multe dintre ele fiind conduse de căpitani români. Documentele vremii consemnează că Mariţa a fost primul vas care, după secole de dominaţie otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Istanbul. Cum nu se consemnează, nicăieri, vreun naufragiu sau casare, cine știe, poate Marița mai navighează și astăzi...
Recomandările noastre
