Populația va fi chemată la VOT prin intermediul televiziunilor și radioului. Este OBLIGATORIU

Populația va fi chemată la VOT prin intermediul televiziunilor și radioului. Este OBLIGATORIU

Un proiect de lege care urmează să fie dezbătut în Parlament prevede ca primele 15 televiziuni și primele 10 radiouri, funcție de audiențele la nivel național să difuzeze, în perioada campaniilor electorale, spoturi prin care să îndemne cetățenii să vină la vot. Spoturile se vor difuza între 3ori și șase ori pe zi.

Prevederile apar într-un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură, potrivit www.g4media.ro

Mesajele, care vor fi supervizate de Autoritatea Electorală Permanentă, vor avea rolul ”să informeze şi să educe populaţia, cu privire la importanţa exercitării dreptului de vot”, potrivit proiectului. Spoturile audio-video nu vor conţine referiri de natură să promoveze instituţii sau persoane.

Producția spoturilor va fi realizată de fiecare televiziuni și radio, cu avizul prealabil al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), și tot AEP va deconta prețul difuzării lor, potrivit proiectului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lista radiourilor și televiziunilor ce vor intra în program va fi întocmită de Consiliul Naţional al Audiovizualului, pe baza studiilor de audienţă în anul anterior desfăşurării campaniei de informare.

Campaniile de informare vor începe cu 60 de zile înainte de data alegerilor și se vor desfășura și în ziua alegerilor, potrivit proiectului de lege. Pentru zonele în care populaţia minoritară depăşeşte procentul de 20% din rândul populaţiei, Televiziunea Română, respectiv Radio România vor difuza mesajele şi în limbile respectivelor minorităţi naţionale.