Ponta: Tăriceanu l-ar putea înlocui „cu demnitate” pe Băsescu

Ponta: Tăriceanu l-ar putea înlocui „cu demnitate” pe Băsescu

Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că, dacă președintele Traian Băsescu ar fi din nou suspendat, noul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar putea să-l înlocuiască pe șeful statului „cu toată demnitatea”.

'Să ducem mai departe toate obiectivele USL, să arătăm că e nevoie de un efort comun pentru a pune capăt în noiembrie regimului domnului Băsescu şi a face o Românie mai dezvoltată, mai prosperă, aşa cum ne-am dorit. În plus, cred din tot sufletul că domnul Tăriceanu, repet, are şi experienţa, statura politică necesară pentru a fi al doilea om în stat şi dacă va fi vreodată cazul să îl înlocuiască pe domnul Băsescu, vă daţi seama că o va face în cunoştinţă de cauză şi cu toată demnitatea', a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului. Întrebat dacă ia în calcul o eventuală suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, premierul a răspuns: 'Nu, eu nu iau în calcul, dar conform Constituţiei, şeful Senatului este înlocuitorul de drept al preşedintelui. Nu mă refer la nicio situaţie concretă, mă refer doar la o ipoteză constituţională. E foarte important cine este al doilea om în stat, în primul rând pentru că, sigur, conduce o instituţie atât de importantă cum este Senatul, dar şi pentru faptul că este înlocuitorul de drept al preşedintelui'. El a spus că social-democraţii au fost 'extrem de deschişi' în susţinerea lui Călin Popescu-Tăriceanu la şefia Senatului. 'Sincer, au fost extrem de deschişi şi le-am mulţumit senatorilor PSD, erau şi printre aceştia care pe bună dreptate ar fi putut ocupa funcţia de preşedinte al Senatului. Când spun câţiva nu mă refer numai la domni, mă refer şi la doamne, cum e doamna Andronescu sau alţii, însă toţi au înţeles că e vorba de un mesaj politic pe care vrem să îl dăm şi despre, până la urmă, un principiu care a stat la baza formării USL şi la baza votului de 60% pe care l-am luat în decembrie 2012', a arătat Victor Ponta. Premierul a explicat că nu are niciun interes să dea vreo lovitură de imagine PNL, el susţinând că 'PNL a fost un partener important la formarea USL şi trebuie să fie şi va fi la un moment dat un partener în ceea ce înseamnă epoca post Băsescu'. Întrebat dacă Tăriceanu este cel mai potrivit pentru a duce mai departe obiectivele USL, Ponta a răspuns afirmativ. 'Da. Cred că e unul din cei mai potriviţi şi unul din oamenii care se confundă cu ideea de Partid Naţional Liberal, dar şi cu ideea de USL, pentru că domnia sa a fost unul dintre cei care au pus umărul la formarea USL (...). Vă reamintesc că Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu au fost cei care m-au sprijinit, când eram în opoziţie, la construcţia programului economic al USL. Chiar a avut un rol important', a declarat Ponta.