Evenimentul Zilei > Actualitate > Ponta şi Antonescu trimit PC la grupa mică. Plus: Glumiţele lui Ponta despre Diaconescu şi Geoană
Ponta şi Antonescu trimit PC la grupa mică. Plus: Glumiţele lui Ponta despre Diaconescu şi Geoană

Ponta şi Antonescu trimit PC la grupa mică. Plus: Glumiţele lui Ponta despre Diaconescu şi Geoană

Ponta şi Antonescu au expediat cu nepăsare pretenţia PC de a avea un cuvânt de spus în desemnarea lui Oprescu drept candidatul susţinut de USL la Primăria Capitalei. Explicaţia? Conservatorii sunt mult prea mici în cadrul Uniunii.

Invitat la Realitatea TV, Victor Ponta a invocat pregătirea sa juridică şi i-a replicat preşedintelui PC, Daniel Constantin, care spusese că decizia este nulă fără acordul PC, membru alături de PNL al ACD, care este parte din USL. Preşedintele PSD l-a trimis pe Constantin să citească Acordul de constituire al USL, punctul 4. "Se spune foarte clar: candidatul se va stabili de cei doi co-preşedinţi, adică dl Antonescu şi cu mine", a spus el.
La rândul său, Crin Antonescu a precizat că el unul s-a consultat cu şeful PC acum o săptămână. "Eu m-am consultat cu PC. Este aliatul meu. Nu eram obligat s-o fac, dar am făcut-o. Am avut o discuţie cu dl Constantin despre oficializarea candidaturii lui Oprescu şi nu a avut nimic împotrivă", a spus preşedintele PNL.
Ambii lideri ai USL au transmis conservatorilor că, în concluzie, candidatura lui Oprescu rămâne bătută în cuie.
"Geoană a ieşit din prima. Afară"
În acest context, Ponta a relatat cum i-a convins pe colegii săi de la Bucureşti să-l accepte pe Oprescu drept candidat, în loc să pună un membru de partid: prin exemple bine alese. "În 2008 partidul a nominalizat un tânăr de perspectivă, pe Cristian Diaconescu, care a luat 12%", a spus el, omiţând că în campania din 2008 Diaconescu a fost practic sabotat de o parte din PSD, care l-a susţinut la primărie pe candidatul independent Sorin Oprescu. "În 2004 tot partidul meu l-a nominalizat pe Geoană care a ieşit din prima. Afară", a mai spus Ponta, reamintind şi cum, în 2005, Vanghelie a candidat la rândul lui la Primăria capitalei pentru a fi învins de Adriean Videanu. "Dl Vanghelie se bucură, îl iubeşte şi îl sprijină pe Oprescu ca-n vremurile de demult", a adăugat preşedintele PSD.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: