Poliţiştii ruşi au arestat doi oficiali, după scufundarea vaporului Bulgaria pe fluviul Volga
- Simona Mătieș
- 14 iulie 2011, 09:50
Directorul companiei care a închiriat vasul şi o persoană care înregistrează navele au fost reţinuţi de poliţişti, relatează BBC.
Oficialii ruşi spun că nava era supraîncărcată şi într-o stare tehnică precară atunci când s-a produs naufragiul din Republica Tatarstan. Scafandrii continuă căutările, pentru recuperarea trupurilor neînsufleţite ale victimelor, până acum fiind găsite 104 cadavre, printre care 23 de copii. Vasul de croazieră, lung de 80 de metri, a fost construit în 1955 şi s-a scunfundat în timpul unei furtuni, duminică. Avea 208 pasageri la bord, deşi fusese proiectat pentru maximum 140 de persoane. Circa 80 de pasageri au fost salvaţi. Vaporul nu avea autorizaţiile necesare, iar unul dintre notoare nu funcţiona, au arătat procurorii ruşi. CITIŢI ŞI:
- Medvedev a declarat ziua de marţi, zi de doliu în Rusia, în memoria victimelor de pe fluviul Volga