Surplusul de buletine de vot, greşeala unui angajat
SANCŢIUNE. Directorul Monitorului Oficial, Liviu Moraru, a anunţat ieri că a fost finalizată ancheta privind tipărirea, în plus faţă de prevederile legale, a unui număr de 33.600 de buletine de...
Cele mai noi știri și analize despre politica din România: decizii guvernamentale, partide, alegeri și impactul asupra societății.
SANCŢIUNE. Directorul Monitorului Oficial, Liviu Moraru, a anunţat ieri că a fost finalizată ancheta privind tipărirea, în plus faţă de prevederile legale, a unui număr de 33.600 de buletine de...
PERSPECTIVĂ. Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, nu exclude o viitoare coaliţie de guvernare cu PDL. Întrebat de jurnalişti dacă el consideră absurdă o „recoalizare“ între PNL şi PDL, Olteanu...
Prezent la o conferinţă despre aplicarea strategiei Lisabona, ce a avut loc astăzi, şeful statului a precizat că aplicarea acestei strategii în România este un subiect deosebit de important pentru...
Prezent în Valea Jiului, la întâlnirea cu reprezentanţii minerilor, liderul social-democrat a criticat, astăzi, Executivul, spunând că emite ordonanţe contradictorii privind Compania Naţională a Huilei (CNH). "Guvernul nu ştie ce...
CAMPANIE. Aflat într-un maraton electoral la Buzău, liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a reluat ieri disputa cu Traian Băsescu, comparând numărul de voturi cu care a fost ales...
Cabanele de vânătoare, drumurile forestiere şi sediile de cantoane silvice nu vor mai putea fi restituite odată cu suprafeţele forestiere pe care se află, au decis judecătorii Curţii Constituţionale. Foştii...
Miron Mitrea, şeful de campanie al PSD, a declarat ieri, într-un interviu acordat hotnews. ro, că responsabilitatea campaniei pentru Primăria Capitalei îi aparţine candidatului Cristian Diaconescu. „Campania nu i se...
„PROFEŢIE“. Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a prevestit ieri, la Iaşi, „o inevitabilă ruptură“ în PSD, „cu o probabilitate de 70- 80%, în următoarele şase luni“. Pronosticul lui Stoica a pornit...
CAMPANIE. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a acuzat ieri Biroul Electoral Judeţean Timiş de discriminare pentru că a interzis răspândirea afişelor electorale cu mesaje tipărite doar în limba maghiară. Marko s-a...
La adăpostul listelor, greii partidelor şi-au plasat clientela politică pe locuri eligibile la alegerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti. În timp ce atenţia opiniei publice este îndreptată spre show-ul...
Sorin Oprescu, candidat independent la Primăria Capitalei, recurge la un limbaj de cartier plin de argouri, poveşti şi apelative, pentru a seduce sindicatele din curtea PSD. Oprescu s-a întâlnit ieri...
În plină campanie electorală, preşedintele Traian Băsescu susţine, fără a da însă nume, că sunt oameni politici care i-au solicitat să intervină la procurori ca să-i scape de dosare. Cu...
Conducerea Camerei Deputaţilor nu a reuşit ieri să stabilească o dată concretă pentru a discuta despre avizul privind începerea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea. Biroul Permanent nu a...
SENAT. Ministrul liberal al muncii, Paul Păcuraru, va fi audiat pe 5 iunie de Comisia juridică a Senatului în legătură cu dosarul pentru care DNA a cerut aviz de urmărire...
Şeful statului a semnat, astăzi, în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Chinei afirmând că, în aceste momente, poporul chinez are nevoie cel mai mult de solidaritate. "Cred că solidaritatea...
Senatul a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind abilitarea Executivului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Sectoarele de activitate în...
Reuniune festivă ieri la PSD. Mircea Geoană, Adrian Năstase, Ion Iliescu şi vicepreşedinţii Cristian Diaconescu şi Constantin Niţă şi-au îmbrăcat costumele pentru a prezenta bilanţul „puterii de dreapta“, la 1.200...
În dosarul de corupţie al lui Miron Mitrea există şi interceptări telefonice, reiese din raportul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Informaţia provine din verificările raportorilor asupra respectării drepturilor omului în...
Biroul Electoral Central (BEC) a decis ieri că, înainte de a intra în cabinele de vot, la scrutinele locale din 1 şi 15 iunie, alegătorii trebuie să predea telefoanele mobile...
Creditat cu prima şansă la Primăria Capitalei în recentul sondaj INSOMAR, fostul PSD-ist Sorin Oprescu a fost catalogat de preşedintele Traian Băsescu drept candidatul cu proiecte „năstruşnice“ şi „ridicole“, de...