Mircea Geoană - de la „Mihaela, dragostea mea!”, la DNA
În 1996, când, la numai 37 de ani, devenea ambasador la Washington D.C., viitorul lui Mircea Geoană părea strălucit. La acel moment, era cel mai tânăr ambasador român Primele semne...
Cele mai noi știri și analize despre politica din România: decizii guvernamentale, partide, alegeri și impactul asupra societății.
În 1996, când, la numai 37 de ani, devenea ambasador la Washington D.C., viitorul lui Mircea Geoană părea strălucit. La acel moment, era cel mai tânăr ambasador român Primele semne...
Co-președintele PNL ar urma să fie inclus în sondajele partidului pentru Primăria Bucureștiului, potrivit unor surse liberale Deciziile politice se iau la restaurant și doar se formalizează în ședințe oficiale...
Deputaţii Florentin Gust şi Petre Petrescu au fost excluşi din Partidul Social Democrat (PSD) pe motiv că s-au implicat în construcţia unei alte formaţiuni politice, respectiv Partidul Social Românesc (PSRo)....
Propunerea pentru un sistem de alocaţii diferenţiate pentru copii nu are legătură cu măsura dublării alocaţiilor, a precizat, astăzi, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, arătând că liberalii dezinformează...
Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anunțat, astăzi, că și-a depus demisia de la conducerea organizației județene, în semn de solidaritate cu fostul președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea,...
Preşedintele UNPR Gabriel Oprea a reiterat, azi, în cadrul unei conferinţe de presă la Iaşi, necesitatea introducerii votului de la 16 ani. Aflat la Iaşi pentru a lua parte la...
Prinţul Charles va veni în România, duminică, în vizită privată, urmând să aibă o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unor surse oficiale. Potrivit acestora, este posibilă o întâlnire şi...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, susţine că liberalii "inventează scenarii şi dezinformează'' în ceea ce priveşte alocaţiile pentru copii, în condiţiile în care dublarea acestora este deja aprobată....
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis, azi, un mesaj către "pesedişti" că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii, cerându-le să...
Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a spus ieri seară, la Antena 3, că președinta ICCJ trebuie să își prezinte demisia din funcție pentru modul în care a evoluat cazul Rarinca. "Livia...
După ce Norica Nicolai a fost exclusă din PNL, alături de Renate Weber, pentru că niciuna dintre ele nu a acceptat aderarea la PPE şi au preferat să rămână în...
Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a ținut să lămurească problema legată de declarațiile date de Teodor Atanasiu cu privire la fuziunea dintre PDL cu PNL. ”Am avut o discuţie bărbătească cu...
Presedintele Klaus Iohannis a răspuns, ieri, solicitărilor președintelui Senatului privind „înlăturarea” președintelui ÎCCJ și procurorului șef al DNA și de „alăturare la demersul parlamentar de modificare a legislației penale”, transmițând...
Doar doi președinți de filială social-democrată au demisionat din funcții, în semn de solidaritate cu Liviu Dragnea, deși, inițial, patru lideri anunțaseră asta Paul Stănescu şi Niculae Bădălău au demisionat...
Pentru că le este teamă că PSD va adopta votul prin corespondență, liberalii iau în considerare să mai pregătească o temă, care să convină și UDMR Afirmația premierului Victor Ponta...
Fostul președinte Traian Băsescu a susținut, într-o postare pe Facebook, că pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Victor Ponta nu-i interesează cazul Mariana Rarinca, ci „atingerea obiectivului major al lui...
Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat că obiectivul pentru următorii ani este ca țara noastră să intre în zona euro în a doua jumătate a anului 2019. De...
Adriana Săftoiu a declarat, la Gândul Live, că pasajele legate de Traian Băsescu și de Elena Udrea, din cartea sa, au fost scoase din context. Ea a mărturisit că s-a...
Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a lansat joi, la Timișoara, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al PNL, un nou atac la Guvernul condus de Victor Ponta. Gorghiu a spus că...
Premierul Victor Ponta a avut, joi, o întrevedere cu o delegaţie a Congresului SUA condusă de Deb Fischer, preşedintele Subcomitetului pentru Ameninţări Emergente şi Capabilităţi din cadrul Senatului SUA. Potrivit...