Victor Ponta, întâlnire cu o întrevedere cu o delegaţie a Congresului SUA

Victor Ponta, întâlnire cu o întrevedere cu o delegaţie a Congresului SUA

Premierul Victor Ponta a avut, joi, o întrevedere cu o delegaţie a Congresului SUA condusă de Deb Fischer, preşedintele Subcomitetului pentru Ameninţări Emergente şi Capabilităţi din cadrul Senatului SUA.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, din delegaţie au mai făcut parte senatorii John Cornyn, Jeff Sessions, John Barrasso şi Mike Conaway, membru în Camera Reprezentanţilor. 
 
Ponta a salutat prezenţa la Bucureşti a delegaţiei Congresului SUA şi "dinamica susţinută a consultărilor cu oficialii americani, vizita în România fiind extrem de importantă atât din perspectiva dezvoltărilor preocupante din plan regional, cât şi a evoluţiilor dinamice la nivelul Parteneriatului Strategic româno-american". 
 
"Premierul român a exprimat aprecierea Guvernului de la Bucureşti pentru implicarea activă a SUA în consolidarea Parteneriatul Strategic cu România, pe multiple componente, politic, militar şi economic. A prezentat proiectele şi angajamentele în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor de apărare ale României", informează Guvernul. 
 
La rândul său, delegaţia Congresului a salutat "cooperarea politico-militară excelentă a României cu SUA, bilateral şi în cadrul NATO, în teatrele de operaţii - Afganistan -, dar şi în România, în bazele din ţară". 
 
Executivul mai anunţă că în cadrul întrevederii a avut loc şi un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Vecinătatea Estică, cu accent pe situaţia de securitate. 
 
Premierul Victor Ponta a prezentat măsurile luate de Guvern pentru a susţine "eforturile de apropiere de UE ale ţărilor din Parteneriatul Estic".