Plăcinta de dovleac. Un desert aromat, perfect pentru sezonul rece

Plăcinta de dovleac. Un desert aromat, perfect pentru sezonul rece Plăcinta de dovleac poate fi făcută cu trei tipuri de aluat. Sursa foto: 21472660 © Msphotographic | Dreamstime.com

Plăcinta de dovleac poate fi considerată vedeta toamnei în materie de dulciuri. Acest desert aromat este perfect pentru sezonul rece, mai ales că în această perioadă dovleacul se găsește pe piață. Rețeta este una simplă și poate fi făcută și cu foaie de plăcintă cumpărată din comerț.

Plăcinta de dovleac este la mare căutare în această perioadă. Există o multitudine de rețete, care mai de care mai complexe sau mai simple. Unele gospodine aleg să folosească foi de plăcintă din comerț sau foietaj pentru a scurta timpul de preparare. Indiferent ce aluat alegi, cel mai important este modul în care se prepară dovleacul.

Ingrediente pentru plăcinta de dovleac

Pentru a pregăti plăcinta de dovleac ai nevoie de câteva ingrediente, majoritatea fiind pentru a da o aromă aparte dovleacului:

  • 1 dovleac mic (aproximativ 2-3 kg);
  • 2 ouă mari;
  • 1 cană de zahăr granulat;
  • 1 lingură de scorțișoară măcinată;
  • 1/2 linguriță de nucșoară măcinată;
  • 1/2 linguriță de ghimbir măcinat;
  • 1/2 linguriță de sare;
  • 1 cană de lapte;
  • 1 foaie de plăcintă cumpărată sau făcută acasă.
Plăcintă cu dovleac

Plăcinta de dovleac, cu aluat din comerț. Sursa foto: 21560558 © Jenifoto406 | Dreamstime.com

Modul de preparare a dovleacului

Cel mai important la plăcinta de dovleac nu este aluatul, ci modul în care preparăm fructul. Cu pregătirea dovleacului începem și rețeta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fructul se taie în bucăți mici și se curăță de semințe și coajă. Apoi se bagă la cuptor la o temperatură de 150 de grade timp de aproximativ 40 de minute, până când se moaie. Dovleacul poate fi și fiert în apă, însă va fi mai apos decât cel pregătit la cuptor.

Dovleacul gătit se lasă la răcit și apoi se pisează pentru a obține o pastă ca un fel de piure.

Într-un castron mai mare bateți ouăle și apoi adăugați zahărul, scorțișoara, nucșoare, ghimbirul și sarea. Amestecați toate ingredientele până se omogenizează, apoi adăugați dovleacul peste ele. În acest amestec punem treptat laptele cald, amestecând continuu.

Plăcinta de dovleac se poate face cu mai multe tipuri de aluat

Cel mai rapid mod de a face plăcintă cu dovleac este rețeta cu foi cumpărate din comerț. Această foaie se așează pe tavă și se toană compoziția de dovleac peste ea. Se lasă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 45 de minute. Când este gata, umplutura trebuie să fie stabilă și să nu se lipească de scobitoare.

Din amestecul de dovleac se pot face și ștrudele, folosind foietaj. Acestea vor ieși mai pufoase.

Plăcinta de dovleac poate fi făcută și cu foi de casă. Pentru acestea ai nevoie de 250 grame de făină, patru linguri de ulei, o lingură de oțet, 115 ml apă caldă și un vârf de cuțit de sare.

Făina și sarea se amestecă într-un bol. Apa uleiul și oțetul se pun pe foc, până ajuns în pragul fierberii. Lichidele se toană în vasul cu făină treptat, amestecând cu un tel sau o spatulă.

După ce lichidele au fost încorporate, frământați aluatul timp de 15 minute. Aluatul se lasă la odihnit la temperatura camerei pentru aproximativ o oră.

În final, fie că alegeți să pregătiți plăcinta cu dovleac cu foi din comerț, cu aluat fraged, în stilul tradițional ca la bunica, cu foi de casă, sau să experimentați cu rețetele cele mai bune și savori urbane, important este să vă bucurați de aroma și gustul delicios al acestei plăcinte tradiționale. Aceasta este o rețetă flexibilă, care permite adaptarea în funcție de preferințele și disponibilitatea fiecărui gospodar.