Petre Borilă, ilegalistul cominternist dintre Dej și Ceaușescu. Fiica lui a fost căsătorită cu Valentin, fiul lui Nicolae Ceaușescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Petre Borilă rămâne unul dintre personajele dure, dar mai puțin cunoscute ale elitei comuniste românești.

În imaginarul public, numele său apare mai ales prin legătura de familie cu Ceaușeștii: fiica lui, Iordana Borilă, a fost căsătorită cu Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu.

Valentin Ceaușescu, în tinerețe. sursa: EVZ

Dar înainte de această alianță familială tensionată, Borilă fusese un comunist de carieră, format în clandestinitate, în Brigăzile Internaționale din Spania și în aparatul Cominternului de la Moscova.

Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste îl identifică pe Petre Borilă, născut la Silistra în 1906, cu numele real Iordan Dragan Rusev, membru al PCR din 1924 și comisar politic în Războiul Civil din Spania.

Zece dintre cele mai bizare reguli de la bloc din lume. Unele pot aduce amenzi serioase

Cele mai frecvente amenzi la semafor. Ce greșeli fac cel mai des șoferii români

Cine a fost Petre Borilă

Borilă a aparținut acelei generații de comuniști pentru care „ilegalitatea” nu a fost doar o etapă biografică, ci un capital politic. Partidul Comunist din România a funcționat în ilegalitate între 1924 și 1944, iar după instalarea regimului comunist această perioadă a fost transformată într-un mit fondator: foștii militanți interziși au devenit „ilegaliști”, adică veterani ai cauzei comuniste, recompensați cu funcții și prestigiu politic.

În perioada interbelică, extrema stângă comunistă a rămas interzisă până în 1944, iar după ocuparea României de către Uniunea Sovietică și aducerea PCR la putere, statutul de fost membru al organizației clandestine a devenit un titlu de glorie.

În cazul lui Borilă, această legitimitate a fost dublată de două „certificate” importante în lumea comunistă: experiența din Spania și cea de la Moscova.

Raportul Final notează că Borilă a făcut parte din Comitetul Executiv al Internaționalei Comuniste a Tineretului, a fost ofițer politic de rang superior în Războiul Civil din Spania, a lucrat pentru Comintern la Moscova și s-a întors în România cu Divizia „Tudor Vladimirescu”.

Intrarea ostașilor sovietici în București, 1944. sursa: Arhiva Evenimentul istoric

Perioada de ilegalitate: de la militantism la rețea conspirativă

Pentru comuniștii români interbelici, ilegalitatea a însemnat organizare conspirativă, pseudonime, case sigure, legături cu Cominternul și o dependență structurală de Moscova. Partidul Comunist din România din perioada interbelică era o formațiune organizată după principii conspirative, fără sprijin politic real în societatea românească și percepută ca interfață a pericolului sovietic.

Borilă intră în această lume în 1924, exact anul în care mișcarea comunistă românească trece în clandestinitate. Numele său conspirativ, „Borilă”, adoptat în anii 1930, a devenit numele sub care a intrat în istoria comunismului românesc.

În epocă, clandestinitatea nu însemna doar ascundere, ci și disciplină de partid, verificare ideologică, suspiciune permanentă și subordonare față de centrele comuniste internaționale. Tocmai această cultură politică explică mai târziu stilul său: rigid, suspicios, loial dogmei staliniste și util în epurările interne.

Spania și Moscova: formarea unui cominternist

Războiul Civil din Spania a fost pentru mulți comuniști est-europeni o școală a militantismului armat și a controlului politic. Borilă a luptat în Brigăzile Internaționale, iar istoric îl găsim printre comuniștii români care au trecut prin Spania, apoi prin Moscova, pentru ca după 23 august 1944 să revină în România și să contribuie la consolidarea dictaturii comuniste.

La Moscova, Borilă a intrat în nucleul comuniștilor români din exil, alături de Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Răutu și Valter Roman. Raportul Final arată că Ana Pauker elabora strategia de preluare a puterii în România împreună cu Vasile Luca, Petre Borilă, Valter Roman, Dumitru Petrescu, Gheorghe Stoica și Leonte Răutu, grupul „moscoviților” care va conta decisiv după 1944.

Această biografie îl plasa pe Borilă într-o poziție paradoxală. Pe de o parte, era un produs al internaționalismului comunist și al aparatului sovietic. Pe de altă parte, după 1945, va supraviețui politic nu prin fidelitate exclusivă față de grupul Pauker-Luca, ci prin apropierea de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

După 1945: ascensiunea în aparatul de partid

Instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, marchează începutul regimului comunist în România, potrivit Memorialului Sighet, chiar dacă guvernul era prezentat oficial ca unul de „largă concentrare democratică”. În acest context, comuniștii reveniți din URSS și veteranii ilegaliști au devenit o resursă de cadre pentru noul regim.

Petre Borilă s-a întors în țară cu Divizia „Tudor Vladimirescu”, ca locțiitor politic, și a intrat rapid în mecanismele de control ale partidului. După reintegrarea militarilor diviziei în Armata Română, Borilă a primit gradul de locotenent-colonel și a ajuns direct la conducerea Secției Centrale de Cadre a CC.

Această poziție era esențială. Secția de Cadre verifica originea socială, trecutul politic, relațiile personale și loialitatea membrilor de partid. Un studiu publicat de IICCMER, arată că structurile de cadre aveau misiunea de a controla permanent legăturile de muncă și personale ale activiștilor și membrilor de partid, de a identifica elemente „dubioase” sau „dușmane” și de a propune măsuri disciplinare, inclusiv excluderea.

Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Sursa foto: Arhivă EVZ

Relațiile din partid: Pauker, Luca, Dej și mecanica epurărilor

Relațiile lui Borilă în PCR nu pot fi reduse la opoziția simplă „moscoviți” contra „autohtoni”. Simpatiile și antipatiile din elita comunistă erau modelate de experiențe comune precum Spania, închisorile, exilul sovietic sau greva de la Grivița, nu doar de origine etnică ori locul unde își petrecuseră războiul.

Borilă fusese apropiat de lumea Anei Pauker și a lui Vasile Luca, dar a știut să se replieze spre Gheorghiu-Dej. După înlăturarea grupului Pauker-Luca-Teohari Georgescu, la plenara din mai 1952, noul Birou Politic a fost format în principal din susținători ai lui Dej, iar printre membrii săi s-a aflat și Petre Borilă.

Sub Dej, Borilă a devenit parte a cercului de putere. Membru al Comitetului Central între 1948 și 1969, membru al Biroului Politic între 1952 și 1965, membru al Comitetului Executiv între 1965 și 1969 și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1954 și 1965. A participat direct, în anii 1950, la acțiuni represive organizate de Securitate.

Un punct întunecat al biografiei sale este cazul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Vladimir Tismăneanu scrie că Borilă a făcut parte din Biroul Politic care a aprobat decizia de lichidare fizică a lui Pătrășcanu, în aprilie 1954, și că a rămas în conducerea supremă a PMR până la Congresul al IX-lea din iulie 1965.

De ce a fost marginalizat după venirea lui Ceaușescu

Moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, a schimbat raporturile de forță. Nicolae Ceaușescu avea nevoie să-și construiască propria echipă și să limiteze influența veteranilor din epoca Dej.

La Congresul al IX-lea, noul lider a reorganizat structurile partidului: vechiul Birou Politic a fost înlocuit cu un Prezidiu Permanent și un Comitet Executiv. Raportul Final notează că unul dintre scopurile reorganizării a fost eliminarea lui Alexandru Moghioroș și a lui Petre Borilă din vârful piramidei, chiar dacă au rămas membri ai Comitetului Executiv.

Marginalizarea lui Borilă nu a fost doar administrativă. Ea avea și o dimensiune ideologică. Borilă era un internaționalist stalinist, format în cultura Cominternului, în timp ce Ceaușescu își construia legitimitatea prin național-comunism, autonomie față de Moscova și personalizarea puterii.

Petre Borilă, ilegalist comunist, membru al CC. sursa: EVZ

Iordana Borilă, căsătoria cu Valentin Ceaușescu

Una dintre cele mai frecvente confuzii legate de familia Borilă privește raportul dintre fiica lui Petre Borilă și copiii lui Nicolae Ceaușescu. Fiica lui Borilă, Iordana Borilă, a fost legată conjugal de Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al lui Nicolae și Elena Ceaușescu.

Raportul Final, coordonat de Vladimir Tismăneanu, consemnează că relațiile dintre familiile Ceaușescu și Borilă erau tensionate, mai ales după căsătoria lui Valentin cu Iordana, la care Nicolae Ceaușescu s-a opus, în timp ce Borilă însuși ar fi dezaprobat căsătoria din motive politice, legate de antisovietismul ceaușist.

Iordana Borilă, fosta soție a lui Valentin Ceaușescu. sursa: EVZ

Ce spune cazul Borilă despre nomenclatura comunistă

Biografia lui Petre Borilă arată cum funcționa puterea comunistă românească: nu ca o meritocrație politică, ci ca o rețea de loialități, dosare, trecut conspirativ și control instituțional. Ilegalitatea interbelică i-a oferit prestigiu, Spania și Moscova i-au oferit valențe internaționaliste, iar apropierea de Dej i-a asigurat supraviețuirea după epurarea Anei Pauker și a lui Vasile Luca.

Dar aceeași biografie arată și fragilitatea vechii gărzi. După 1965, Ceaușescu nu a distrus imediat întreaga generație Dej, dar a redistribuit puterea, a împins în plan secund personaje precum Borilă și a promovat cadre mai dependente de propria lui autoritate.

În acest sens, conflictul dintre familiile Borilă și Ceaușescu nu a fost doar o poveste de familie, ci și o ciocnire între două culturi politice comuniste: internaționalismul stalinist al vechilor cominterniști și național-comunismul personalizat al epocii Ceaușescu.