Peste 13.000 de locuri de muncă, disponibile. Ce caută angajatorii din România și ce salarii oferă

Peste 13.000 de locuri de muncă, disponibile. Ce caută angajatorii din România și ce salarii oferă

Studiul a fost realizat în perioada august - octombrie 2022 pe un eșantion de 90.000 de respondenți din 160 de țări, printre care și România. Datele oferite de Salario, comparatorul de salarii eJobs, arată care sunt cei mai căutați specialiști în momentul actual.

Datele oferite de Salario, comparatorul de salarii eJobs, arată că firmele din România caută să angajeze, în principal, specialiști IT, specialiști în marketing digital, experți orientați spre vânzări, angajați în sectorul turismului, al transporturilor sau al logisticii.

Potrivit Roxanei Drăghici, director de vânzări la eJobs România, peste 13.000 de anunțuri de angajare pentru candidații din aceste sectoare au fost publicate pe platforma de recrutare începând cu anul 2023.

„Potrivit celui mai recent studiu realizat la nivel global de The Network, entitate care are afiliate platforme de recrutare online din peste 130 de țări, între care Boston Consulting Group și eJobs România, acestea se numără printre cele mai căutate profiluri de angajatori. Regăsim aceleași categorii și la nivelul țării noastre”, a spus Drăghici, citată de Infofinanciar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce salarii vor primi acești angajați, potrivit datelor furnizate de Salario

a) IT-iștii – în medie 6.000 de lei net pe lună b) specialiștii în marketing digital – în medie 3.500 de lei net pe lună c) specialiștii în vânzări – în medie 3.100 de lei net pe lună d) angajații din industria ospitalității – 3.200 de lei net pe lună e) angajații din transporturi – 3.500 de lei net în medie pe lună f) angajații din logistică – în medie 3.300 de lei net pe lună.

Salariații de top în 2023

Reprezentanții platformelor eJobs și BestJobs au anunțat la sfârșitul anului 2022, că locurile de muncă din domeniul IT vor rămâne și în 2023 cele mai bine plătite job-uri România, cu un salariu mediu net de 6.000 de lei lunar.

„Joburile din IT sunt cel mai bine plătite și vor rămâne în top și anul viitor. Cel mai bine plătite sunt pozițiile de senior care cer atât cunoștințe tehnice dar și abilități de coordonare și management. Câteva dintre aceste poziții sunt Data Engineer, pentru care un candidat poate câștiga 2.900 euro net lunar, Dezvoltator software, cu un salariu de 2.500 euro, Inginer DevOps sau Inginer ERP, ambele remunerate cu 2.700 euro și Business Analyst, care poate accesa un salariu mediu de 2.000 euro”, a precizat Ana Vișian, marketing manager BestJobs România, potrivit Economedia.