Pericol în Marea Neagră. Mai multe mine plutesc în derivă și pot ajunge la țărm

Pericol în Marea Neagră. Mai multe mine plutesc în derivă și pot ajunge la țărm Sursă: arhiva EVZ

Autoritățile ucrainene au emis o avertizare cu privire la pericolul reprezentat pe minele marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Acestea sunt purtate de curenți și pot ajunge la țărm. Dispozitivele pot exploda dacă sunt atinse accidental sau manevrate necorespunzător.

Mai multe mine plutesc în derivă în Marea Neagră și ar putea ajunge la țărm, înclusiv în zona României. Autoritățile din Ucraina au emis marți, 14 februarie, un avertisment și spun că există pericol de explozie dacă aceste mine sunt manevrate necorespunzător.

De la începutul războiului, Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc că folosesc mine marine în largul coastei ucrainene, fapt care reprezintă o amenințare pentru navele care traversează zona.

Pot ajunge la țărm

Minele de fabricație sovietică care se află în Marea Neagră au fost ancorate inițial, dar unele dintre ele s-au desprins în timpul furtunilor și pot fi purtate de curenți la sute de kilometri distanță.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Există o mare probabilitate ca minele navale să-și rupă ancorele și să ajungă la țărm, precum și să plutească de-a lungul coastei”, a scris Serhi Bratciuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare din Odesa, pe aplicația de mesagerie Telegram, potrivit stiripesurse.ro.

Mine în apropierea României

Unele dintre aceste mine marine desprinse au ajuns și în apropierea României. Un astfel de dispozitiv a fost găsit la doar 40 de kilometri distanță față de Vama Veche. Autoritățile din Bulgaria au acționat imediat și au dezamorsat mina, marți, 24 ianuarie 2023. Descoperirea a fost făcută de o navă sub pavilion ucrainean. Nu este pentru prima dată de la începutul războiului a fost găsită o mină în apropiere de România.

Militarii bulgari au distrus o altă mină marină luni, 23 ianuarie, care a fost descoperită tot de o navă ucraineană. Dispozitivul se afla în derivă la aproximativ 200 de metri de mal în zona localității Tyulenovo.

O altă mină marimă a fost găsită la aproximativ 2,5 mile distanțăde capul digului de nord al Portului Constanța, pe 10 decembrie 2022. Cargoul turcesc „Ahmet Kan” a alertat autoritățile române în privința dispozitivului din Marea Neagră. Ulterior, Statul Major al Forțele Navale Române au trimis scafandrii specializiați în distrugerea dispozitivelor explozive subacvatice pentru a neutraliza mina.

România, Bulgaria și Turcia au dezamorsat în ultimul an aproximativ 40 de mine marine. Acestea au ajuns derivă în vestul și sudul Mării Negre dinspre Ucraina.