Pentru a-i convinge pe sceptici, Raed Arafat a arătat imagini dure din spitale. Poate îl distribuiți la cât mai mulți prieteni. VIDEO
- Nicolae Comănescu
- 8 aprilie 2021, 18:16
Șeful DSU, Raed Arafat, a postat pe contul de Facebook un filmuleț cu imagini de la „kilometrul 0” al spitalelor asaltate de pacienți cu coronavirus.
Imagini de la unitățile de primiri urgențe, însoțite de mărturiile medicilor, au fost publicate, joi, de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Pentru a-i convinge pe românii sceptici în privința pandemiei și a efectelor pe care le provoacă boala, Arafat a decis să facă publice imagini cu puternic impact emoțional.
Mesajul lui Raed Arafat, șeful DSU
„Realitatea din spitale este cruntă”, a afirmat unul dintre medici. „Acest scurt film vă arată situaţia reală din interiorul sistemului medical, la nivelul unităţilor de primiri urgente. Poate îl distribuiți la cât mai mulți prieteni ca să înțeleagă care este realitatea, și ca să facă parte din marea echipă care încearcă să ajungă la normalitate cât mai repede. Când vorbesc de „marea echipă”, aceasta ne include pe toți, cetățeni, societate civilă și autorități locale și centrale”.
Este mesajul pe care l-a scris Raed Arafat la filmulețul postat pe contul de Facebook. „Realitatea din spitale este cruntă. Avem tot mai mulți pacienți, și în stare gravă”, a afirmat în materialul video respectiv doctorul Emilia Turucz.
„Ne frapează şi gravitatea cazurilor, avem de-a face cu forme medii şi severe”
Și Maria Salanţa, coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş, a avertizat că, în ultima perioadă, cazurile de infectare au explodat. „Ne frapează şi gravitatea cazurilor, avem de-a face cu forme medii şi severe, în cea mai mare parte a cazurilor. Din 40-50 de pacienți pe care îi avem zilnic, la 80% dintre ei se dovedește că sunt infectați cu coronavirus”, a afirmat medicul din Târgu Mureș.
„Da gata nu mai sunt îmbrăcați medicii ca niște cosmonauti? Unde este izoleta? Va faceți de ras, dl Arafat. Nu de alta dar dvs ati spus ca este o gripa. Si dl Cercel la fel. Mai puternica și mortala poate fi in cazul acelora care au alte probleme de sănătate.”
„Nu sunt de acord cu dumnevoastră dar de la începutul pandemieie când se spunea că nu sunt paturi cu cât s au suplimentat aceste paturi doar ptr cei cu virus? De ce nu s a făcut un spital special doar ptr ei cum este Colentina de exemplu? Că dumneavoastră încercați să salvați ce se poate salva din sistemul sanitar vă cred dar se minte foarte mult”. Au fost două dintre comentariile primite de Raed Arafat.