Penele de curent,"reparate" fara costuri

Penele de curent,"reparate" fara costuri

Schimbarea furnizorului se poate face „din patru miscari".

Consumatorii romani nu si-au exercitat dreptul de a-si schimba funizorii de energie si gaze, desi beneficiaza de el de cinci luni, din cauza lipsei de informatii despre cum ar putea face acest lucru.

De la 1 iulie, orice consumator casnic poate renunta la serviciile neperformante ale vechiului furnizor de curent si gaze naturale pentru unul care ii ofera servicii de calitate.

„Stiu ca se poate sa-ti schimbi furnizorul, dar nu stiu care este procedura, pentru ca altfel as apela la ea in secunda doi”, spune Florin Bogdanescu din Pantelimon, Ilfov, unul dintre cei 3.566 de reclamanti de pe website-ul Electrica.

Consumatorii romani au tolerat peste 100.000 de pene de curent si zecile de accidente cauzate de scurgerile de gaze in acest an fara sa-si schimbe furnizorii. In randul companiilor au fost doar trei miscari pe piata energiei electrice si 13 pe piata gazelor naturale.

Bogdanescu spune ca nu i s-a raspuns la niciuna dintre cele opt sesizari facute catre Electrica sau Protectia Consumatorului. „Ma simt intr-o tara a nimanui, in care nimeni nu ii baga in seama pe cei care se plang de serviciile proaste”, spune clientul Electrica, nemultumit de faptul ca, „in fiecare seara, in retea sunt 165-170 de volti, desi, prin contract, Electrica se obliga sa furnizeze energie la 220 volti, plus sau minus zece la suta”. El crede ca pentru comuna Pantelimon trebuie cumparate doua transformatoare noi, „dar Electrica refuza sa faca aceste investitii”.

Desi companiile ne-au transmis ca niciun consumator casnic nu a solicitat schimbarea furnizorului de curent electric si gaze, reprezentantii Electrica spun ca „filialele Electrica au primit din partea consumatorilor solicitari de a uza de dreptul de eligibilitate, fie in favoarea filialelor, fie a altor furnizori, situatia in domeniu fiind una dinamica”.

Potrivit E.ON Moldova, acest lucru nu s-a intamplat deoarece „tarifele in vigoare pentru consumatorii casnici nu acopera costurile cu achizitia, transportul, distributia si furnizarea energiei electrice (fiind subventionate din tarifele la consumatorii industriali) si nu ne putem astepta la o migrare consistenta a casnicilor in sectorul eligibil”. Cu alte cuvinte, consumatorii casnici nu au puterea financiara sa-si negocieze contractele in avantajul ambelor parti deoarece ei consuma numai 15% din productia totala atat de energie electrica, cat si de gaze naturale.

Reprezentantii Enel ne-au spus ca vor mai trece cativa ani pana cand consumatorii casnici vor deveni eligibili si in practica, dar ca piata nu poate fi liberalizata total fara privatizarea producatorilor de energie. Nu in ultimul rand, CEZ crede ca trebuie „metodologii noi pentru detalierea principiilor legale”.

Statistici descurajante

Electrica si cele trei filiale ramase neprivatizate au inregistrat 65.000 de pene de curent in reteaua de joasa tensiune si 2.500 in cea de medie si inalta tensiune in acest an, un fapt pe care Electrica il atribuie „fenomenelor meteorologice deosebite”. CEZ (Electrica Oltenia) a transmis ca numai in octombrie a primit 3.371 de reclamatii de la consumatori, dar „marja acestora este acceptabila la nivel european”.

Pe de alta parte, Distrigaz Sud a primit din iulie 9.100 de reclamatii, dintre care circa o treime au de-a face cu intarzierea facturilor sau neprimirea acestora. In acest caz, furnizorul de gaze spune ca problema e in alta parte: „Distribuirea facturilor de gaze naturale se realizeaza in baza unui contract semnat cu Posta Romana, insa de la incheierea acestui contract, reclamatiile sunt in mod constant in crestere”. E.ON si Enel, care au preluat filialele Electrica din Moldova, Banat, Dobrogea precum si Muntenia Sud, nu au declarat numarul defectiunilor din retea.

CEZ, E.ON, Enel, Electrica si Distrigaz Sud au infiintat in septembrie Asociatia Companiilor de Utilitati in Energie din Romania, care are ca obiectiv „promovarea intereselor economice comune membrilor acesteia”.

Ce ofera companiile?

Schimbarea furnizorului e gratuita, iar preturile practicate de furnizorii concurenti sunt aceleasi. Astfel, diferenta intre furnizori o determina serviciile oferite. E.ON are cinci centre de relatii cu clientii si va mai deschide alte patru.

Enel vrea sa introduca servicii noi, iar CEZ ofera consultanta. Compania pregateste un centru virtual in care clientii pot obtine orice informatie despre costuri sau facturi. E.ON Gaz are 30 de centre de relatii cu clientii.

OPTIUNE

Ce furnizori putem alege

In decembrie 2006 erau 66 de furnizori pe piata energiei electrice, iar piata gazelor naturale are 35 de furnizori licentiati in 2006. Toti acesti furnizori pot fi gasiti pe site-ul Autoritatii de Reglementare in Energie, www.anre.ro. La nivel european, cei mai multi furnizori de energie are Germania, cu peste 900, iar cei mai putini are Cipru, Malta sau Croatia, cu doar unul.

METODA

Cum ne schimbam furnizorul

Pentru schimbarea furnizorului se parcurg patru etape:

Etapa 1. Clientul ia legatura cu noul furnizor si negociaza contractul de furnizare. Finalizarea procesului de transfer va dura cel mult 60 de zile.

Etapa 2. Clientul notifica in scris furnizorul actual, cu cel putin 30 de zile inainte, ca incepand cu data de zz.ll.aaaa va avea un alt furnizor.

Etapa 3. Clientul achita toate facturile emise de catre furnizorul actual. In caz contrar s-ar putea ca schimbarea furnizorului sa devina imposibila.

Etapa 4. Se va citi contorul pentru a se putea sti indexul de la care trebuie platit curentul catre noul furnizor. Citirea va fi efectuata in ziua agreata cu noul furnizor ca data a schimbarii.

La negocierea contractului, consumatorul trebuie sa ia in calcul: pretul (poate fi fix pe o perioada de timp), durata contractului, termenele si conditiile de plata, serviciile suplimentare oferite de furnizor, prognoza preturilor, structura ofertei de energie electrica a furnizorului, conditiile de schimbare a furnizorului, reputatia acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News