Pedeapsă grea pentru românul care a şocat Belgia. A plâns în faţa judecătorilor

Pedeapsă grea pentru românul care a şocat Belgia. A plâns în faţa judecătorilor Sursa foto: Arhiva EVZ

Judecătorii Curții din Flandra de Vest au anunţat recent o decizie care a fost foarte aşteptată în Belgia: A.C., românul care a ucis-o pe Sofie Muylle după ce a violat-o, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare şi va executa pedeapsa într-un penitenciar din România.

Pedeapsă grea pentru românul care a şocat Belgia. A plâns în faţa judecătorilor. Astfel, conform jurnaliştilor belgieni de la nieuwsblad.be şi vrt.be, sentinţa a fost pronunţată marţi. Fiind conştient de urmările faptei sale reprobabile, A.C. a plâns pe toată durata şedinţei.

Pedeapsă grea pentru românul care a şocat Belgia

De asemenea, el s-a adresat în premieră în faţa instanţei. Vizibil afectat de acuzaţii, el şi-a cerut iertare, sperând probabil că pedeapsa va fi mai mică. În cele din urmă, violatorul şi ucigaşul a beneficiat de clemenţa magistraţilor. Spunem asta având în vedere că procurorul care s-a ocupat de acest dosar a cerut închisoare pe viaţă. Totuşi, se pare că până la urmă s-a ţinut cont de cele două argumente invocate de apărare: românul avea 22 de ani când a ucis-o pe Sofie Muylle, dar și cazier curat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pedeapsă grea pentru românul care a şocat Belgia

Tatăl victimei a subliniat că indiferent de pedeapsa anunţată, imensa pierdere şi şocul suferit nu mai pot fi depăşite niciodată. „Am așteptat patru ani, cu multă angoasă, pentru acest verdict.  Cea mai dură sentință nu ar fi fost încă suficient de dură, cu siguranță nu după imaginile pe care le-am văzut și emoția stârnită în toată lumea. Nu sunt dezamăgit de justiție, trebuie să accept verdictul ei. Ea decide, eu sufăr. Voi purta această tristețe pentru tot restul vieții mele.”, a declarat Daniël Muylle.

Sofie Muylle

Peste patru ani au trecut de când Sofie Muylle era găsită moartă pe plaja din Knokke-Heist (Belgia). Poliţia belgiană descoperea trupul neînsufleţit la 22 ianuarie 2017. Victima avea doar 27 de ani. După ce a petrecut într-un cazino alături de iubitul ei, tânăra a simţit nevoia să ia aer. I-a spus bărbatului care avea o relaţie cu ea că iese afară, pe plaja din apropiere. Nimeni nu-şi imagina că odată ieşită, Sofie nu va mai reveni vreodată lângă prieteni, iubit şi familie.

A lăsat-o să moară pe plajă

Moartea violentă a tinerei i-a adus multe probleme iubitului ei, considerat iniţial principalul suspect. În cele din urmă, imaginile surprinse de camerele de supraveghere au lămurit cazul. Aşa s-a ajuns la românul A.C., din Salcea (judeţul Suceava). Nu a mai trecut mult timp şi poliţiştii belgieni l-au arestat în iunie 2017. Ulterior, el a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu Sofie, iar părinții victimei au văzut imaginile înregistrate de acesta cu telefonul.

Impactul a fost devastator pentru aceştia. Tânăra încă era în viaţă când cel care i-a luat viaţa o filma. După ce bărbatul şi-a făcut un selfie cu Sofie, a lăsat-o să moară. Incredibil, dar el a susținut că nu a ucis-o intenționat. Era evident că se impunea o expertiză psihiatrică. Aşa s-a constatat că A.C. avea o deviație sexuală. Această concluzie a fost întărită şi de apucăturile românului la puţin timp după ce a atacat-o pe Sofie.

Suceveanul ar fi filmat femei fără știrea lor în cabinele unei piscine din Knokke. La fel a procedat și cu un cuplu care întreținea relații intime. Toate informaţiile strânse de jurnalistul Alecu Racoviceanu despre acest caz pot fi citite accesând link-ul Moartea Sofiei și misterele „Omului cu jachetă albastră”. Un thriller românesc se derulează sub ochii noștri.