Paul Kern, bărbatul care nu a dormit timp de 40 de ani. Cum a fost posibil acest lucru

Paul Kern, bărbatul care nu a dormit timp de 40 de ani. Cum a fost posibil acest lucru Sursa foto: captură Youtube

Paul Kern are o poveste de viață impresionantă, iar astăzi este cunoscut ca fiind omul care nu a dormit timp de 40 de ani. Somnul este foarte important pentru ființa umană și pare imposibil să supraviețuiești fără să dormi. Cu toate acestea, a existat un caz care a fascinat și oamenii de știință. Cum a fost posibil acest lucru?

Un glonț i-a schimbat viața lui Paul Kern

Cazul lui Paul Kern, un soldat ungur, pare imposibil în viața reală. Cu toate acestea, bărbatul a reușit să trăiască fără să doarmă timp de 40 de ani. Viața lui s-a schimbat în Primul Război Mondial. În 1915, în timpul unei bătălii, a fost lovit în cap de un glonț al armatei ruse. A fost transportat la un spital militar, iar glonțul a fost extras chirurgical.

Soldatul a supraviețuit acestei intervenții și totul părea să fie un succes. Odată trezit, au început să apară problemele. Din acel moment nu a mai putut adormi niciodată. Lipsa somnului are efecte negative asupra organismului, putând provoca nu doar oboseală extremă, ci și schimbări de personalitate sau pierderi în greutate. Pe lângă acestea mai pot apărea și alte simptome îngrijorătoare.

Paul Kern este un caz unic în lume. Deși nu a dormit timp de 40 de ani, el nici nu a avut niciunul dintre simptomele prezentate mai sus. Își închidea ochii pentru a se odihni, însă nu a mai putut dormi niciodată. A mers la mai mulți medici cu problema sa, însă nimeni nu înțelegea se s-a întâmplat în creierul său după ce a fost împușcat.

Ne puteți urmări și pe Google News
Paul Kern tânăr

Sursa foto: Meilleure École du Sénégal / Facebook

Nici până astăzi nu se știe ce s-a întâmplat, de fapt, după extragerea glonțului

Soldatul ungur a încercat să își rezolve problema cu insomnia și a călătorit în diferite țări. A fost examinat în mod constat de specialiști de renume, însă fără niciun rezultat. Cei mai mari medicii ai vremii au stat de vorbă cu el pentru a reuși să înțeleagă ce s-a întâmplat după ce a fost împușcat.

În timpul interviurilor acordate medicilor, Paul Kern a povestit ce s-a întâmplat după operație. În primele săptămâni după extragerea glonțului a avut dureri foarte mari de cap. Acestea au dispărut în timp, iar singurul simptom care a rămas vreme de 40 de ani a fost lipsa somnului.

Unul dintre medicii renumiți care l-au consultat pe soldat a tras o concluzie. Acesta a spus că, cel mai probabil, bărbatul adormea preț de câteva secunde în cursul zilei. Teoria acestuia nu a fost confirmată, însă nici infirmată. În cele din urmă, în 1955, soldatul ungur și-a găsit odihna. Kern a murit la 59 de ani, medicii spunând că decesul prematur a fost cauzat de modul în care i-a funcționat creierul după ce a fost împușcat.

Soldați în Primul Război Mondial

Sursa foto: medium.com

Efectele lipsei de somn. Paul Kern nu a avut niciunul dintre aceste simptome

Cazul lui Paul Kern a uimit medicii și oamenii de știință. El este unic în lume și nu s-a găsit un răspuns nici până în ziua de astăzi, chiar dacă medicina a evoluat mult. Exceptând acest caz, toate ființele umane au nevoie de somn. Acesta face parte din rutina zilnică și este absolut necesar pentru a menține sănătatea fizică și cea mentală, potrivit celor de la atlas-geografic.net.

Insomnia poate avea multe efecte negative asupra organismului. Lipsa somnului poate duce la:

  • hipertensiune arterială;
  • creșterea nivelurilor de hormoni de stres;
  • tulburări cognitive;
  • anxietate sau chiar depresie;
  • dezvoltarea de boli cardiovasculare;
  • slăbirea sistemului imunitar;
  • dezvoltarea de alergii și astm;
  • crește riscul de infarct;
  • afectează psihicul și emoțiile.