Patriarhul Kirill a susținut că îndeplinirea serviciului militar, în războiul din Ucraina, spală toate păcatele

Patriarhul Kirill a susținut că îndeplinirea serviciului militar, în războiul din Ucraina, spală toate păcateleSursa foto Kremlin

Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia, Patriarhul Kirill, a susținut că cei cei vor muri pentru războiul din Ucraina vor săvârși un sacrificiu și prin urmare toate păcatele îi vor fi iertate.

Patriarhul Kirill a susținut în predica de duminică de la biserică, că cei care vor îndeplini serviciul militar și vor lupta în războiul din Ucraina își spală toate păcatele.

Patriarhul Kirill îndeamnă oamenii la război

El a susținut că biserica vrea ca războiul să se termine, însă un sacrificiu trebuie făcut.

„Știm că astăzi mor mulți oameni pe câmpurile de război. Biserica se roagă ca această luptă să se încheie cât mai curând posibil, pentru ca tot mai puțini frați să se omoare între ei în acest război fratricid”, şi-a început Kirill predica.

El a continuat și a spus: „Totodată, Biserica este conștientă că dacă cineva, mișcat de simțul datoriei, de nevoia de a îndeplini un jurământ, rămâne fidel vocației sale și moare în exercițiul datoriei militare, atunci, fără îndoială, săvârșește un act care este echivalent cu un sacrificiu”.

Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia i-a comparat apoi pe cei mobilizați cu Iisus Hristos, ce se sacrifică pentru război, cu posibilitatea de a muri, potrivit 20minutos.es.

Declarațiile sale au fost făcute cu doar câteva zile după ce Vladimir Putin a cerut mobilizarea parțială a 300.000 de militari pentru a lupta în războiul din Ucraina.

Liderul Bisericii Ortodoxe, susținător al războiului dus de Rusia

Patriarhul Kirill a fost acuzat în repetate rânduri de sprijinul oferit lui Vladimir Putin în privința războiului. Declarațiile sale i-a înfuriat pe unii din cadrul Bisericii Ortodoxe, precum și din bisericile din străinătate legate de Patriarhia Moscovei. Duminică, el a spus că odată ce populația se va uni în jurul autorităților, „va exista o solidaritate autentică și capacitatea de a respinge inamicii atât externi, cât și interni”.

Recent, Patriarhia Rusiei a susținut că vrea să creeze poliția informațiilor. Aceasta are rolul ca rușii să nu mai poată afla adevărul despre acțiunile liderilor săi sau despre războiul din Ucraina.

Statul are datoria de a controla „informațiile distructive, care afectează psihicul copiilor și adolescenților” pe internet și să creeze „poliția informațiilor”, a spus președintele Comisiei pentru problemele familiei, protecția maternității și a copilăriei din cadrul Patriarhiei Moscovei şi a Întregii Rusii, preotul Fiodor Lukianov.