Lipsa aprovizionării cu gaze rusești evidențiază slăbiciunile structurale ale regiunii transnistrene față de Rusia. În cei peste 30 de ani de independență ai Republicii Moldova, regimul separatist de la Tiraspol și-a menținut legăturile energetice cu Moscova, grație concesiunilor politice făcute de Chișinău în relația cu partea rusă.

Astfel, prelungirea contractului de cumpărare a gazelor naturale între Chișinău și Gazprom a constituit, ca atașament, o garanție pentru fluxul continuu de gaze către regiunea transnistreană. Actualul contract de gaze cu partea rusă, semnat în octombrie 2021, este versiunea revizuită a contractului, negociat de Republica Moldova în 2006, de către guvernarea comunistă.

Accesul Tiraspolului la gazul rusesc a fost întotdeauna strâns dependent de calitatea cooperării moldo-ruse. Prin urmare, orice întrerupere a dialogului cu Moscova se vedea de la Tiraspol ca un risc major pentru interesele sale politico-economice. Pe de altă parte, Chișinăul a beneficiat, într-un mod pervers, de subvențiile energetice rusești pentru Tiraspol. Partea moldovenească a reușit să obțină prețuri mai atractive pentru energie electrică și, în consecință, să atenueze presiunile inflaționiste asupra populației. Avantajele erau stimulate de competiția dintre furnizorul din regiunea transnistreană, Centrala Cuciurgan, și producătorii de energie electrică din Ucraina.

Distrugerea capacităților de producție ucrainene din cauza atacurilor militare rusești a permis regiunii transnistrene să folosească furnizarea de energie electrică ieftină a Chișinăului (din 2021) pentru a negocia concesiuni de la Chișinău. Mai exact, în ultimii 2 ani, Guvernul Republicii Moldova a acordat autorizații pentru gestionarea fierului vechi (inclusiv importuri din România) și a creat excepții de la regulă (solicitate de UE) în problema emisiilor poluante.

Aceste facilități au beneficiat de interesele economice ale Uzinei Metalurgice de la Râbnița, ale cărei activități economice cu implicarea companiilor europene sunt conduse de oameni de afaceri cu dublă cetățenie româno-ucraineană (Maxim Șevcenco). Alături de Uzina Metalurgică Râbnița, până la sfârșitul lunii decembrie 2024, Centrala de la Cuciurgan a fost o altă companie transnistreană care a acumulat venituri din gazele rusești.

În general, datorită gazelor rusești neplătite, cu datorii de peste 11 miliarde de dolari către Gazprom, acumulate până în 2024, regiunea transnistreană a finanțat administrația separatistă și „pacea socială” cu ajutorul facturilor la cote sub prețurile pieței. Mai mult, utilizarea gazului rusesc servește intereselor economice ale grupului oligarhic, controlat de Victor Gușan, șeful companiei Sheriff, unul dintre principalii plătitori ai bugetului regiunii transnistrene.

Gestionarea crizei energetice

Administrația regiunii separatiste a respins propunerea Chișinăului de a primi gaze naturale nerusești. Tiraspolul cere în schimb reluarea tranzitului prin Ucraina ca urmare a unor negocieri directe dintre guvernul moldovean (și Moldovagaz) și autoritățile ruse. Regimul separatist a indicat că preferă achizițiile de gaz rusesc pe bază contractuală și la prețuri negociate în loc să importe gaze de pe piața europeană la prețuri fluctuante.

În prezent, Moscova nu intenționează să furnizeze gaze naturale prin „ruta transbalcanică” și gazoductul „Turkish Stream”. Discuțiile despre rute alternative sunt anihilate de partea rusă prin invocarea chestiunii datoriilor istorice pentru gazul rusesc (circa 720 millioane de dolari), pe care Chișinăul nu le recunoaște pe baza unui audit occindetal, nerecunoscut în Rusia.

Autoritățile moldovenești sunt în derută. Pe de o parte, guvernul nu poate intra în negocieri cu Moscova din motive ideologice (alinierea la UE și Ucraina). Pe de altă parte, Chișinăul nu dispune de resurse pentru a acorda subvenții regiunii transnistrene pentru achizițiile de gaze, chiar dacă regimul separatist ar decide, ipotetic, să accepte gaze non-rus pentru a depăși criza energetică. În cazul stării de urgență, guvernarea moldoveană a demarat examinarea posibilității de a naționaliza compania moldo-rusă Moldovagaz. Cu toate acestea, o astfel de decizie nu rezolvă criza energetică pe cele două maluri ale Nistrului, ci doar riscă să genereze noi costuri financiare și de reputație pentru Chișinău (nerespectarea drepturilor de proprietate, lipsa de surse bugetare pentru a achiziționa obiectivele Moldovagaz etc.).

În prezent, nu există o cooperare între Chișinău și Tiraspol în gestionarea crizelor energetice care se suprapun. Pentru a atenua șocul asupra populației, administrația de la Tiraspol a deconectat de la sursa de alimentare capacități industriale și părți din sectorul civil, cu excepția infrastructurii critice și sociale (spitale, grădinițe, etc.) responsabile de furnizarea serviciilor publice. Pe lângă întreruperile de curent, necesare pentru echilibrarea consumului de energie și protejarea sistemului electric de avarii, grupurile social vulnerabile din regiune primesc ajutoare sub formă de lemn de foc. Singura producție de energie din regiune este asigurată de gazul rămas în conducte: circa 13 milioane m3 (suficient pentru a produce energie electrică pentru aproximativ 50 de zile) față de 5.7 milioane m3 zilnic înainte de întrerupere. De asemenea, Tiraspolul generează energie pe bază de cărbune la Centrala de la Cuciurgan (150 MW producție maximă) și obține energie de la hidrocentrala de la Dubăsari (8 MW).

Guvernarea moldoveană se află în fața unei dileme delicate. Dacă Chișinăul nu soluționează criza din regiunea separatistă, atunci implicațiile generate de criza combinată de pe ambele maluri vor afecta întreaga țară. Într-o măsură considerabilă, planurile Rusiei față de Republica Moldova (destabilizare înainte de alegerile parlamentare, mai multe detalii aici) vor determina gradul de escaladare a crizei energetice de pe ambele maluri ale Nistrului.

Scenariul 1. Chișinăul oferă ajutor umanitar regiunii separatiste, fără nicio implicare în identificarea aprovizionării alternative cu gaze. Tiraspolul poate produce energie pentru următoarele două luni. Astfel, cel puțin până în martie, ajutoarele generalizate din partea autorităților constituționale vor fi refuzate de către administrația transnistreană. Cu toate acestea, Chișinăul poate folosi modalități individuale de acordare a ajutorului cetățenilor moldoveni din regiune (lemne de foc, cărbune la preț subvenționat etc.), până la apariția vremii rea (ninge, scăderi de temperatură etc.). Un astfel de ajutor umanitar țintit ar putea fi acceptat de partea transnistreană, care este interesată să evite o criză umanitară (victime în rândul populației).

Scenariul 2. Regiunea transnistreană acceptă gaze naturale non-rusești achiziționate de Chișinău, dar nu și costul acestuia. Livrările de gaze din Europa ar putea fi o soluție acceptabilă pentru Tiraspol, dar cu două condiții. Prima condiție ar putea fi ca livrarea de gaz non-rus să aibă loc temporar (până la sfârșitul războiului din Ucraina). Rusia a anunțat deja că poate anula oricând contractul cu Moldova din cauza datoriilor neachitate, însă Tiraspolul și elitele politico-economice din regiune sunt confortabile cu extinderea livrărilor de gaze rusești, care le oferă venituri și o stabilitate politică minimă.

A doua condiție ar fi ca nota să nu fie plătită în niciun caz de regimul separatist. Prin urmare, Chișinăul va trebui să se împrumute pentru a subvenționa regiunea transnistreană (în locul Moscove). Sustenabilitatea regimului separatist depinde de „pacea socială”, asigurată de gazele rusești subvenționate. Dacă Tiraspolul va trebui să plătească gazele non-rusești, atunci va trebui să majoreze tarifele pentru populație, iar paradisul industrial se va prăbuși (costurile de producție sporind semnificativ). Fără interese sociale și economice menținute la niveluri acceptabile pentru actorii-cheie locali, regimul separatist va înceta să mai existe. Acest lucru este cunoscut în Chișinău și Moscova.

 Scenariul 3. Tiraspolul și Chișinăul stabilesc un mecanism bilateral pentru a asigura achiziționarea de gaze rusești pe rute alternative (non-ucrainene). Precondițiile pentru acest scenariu ar fi ca partea moldovenească să recunoască datorii istorice față de Gazprom, în cadrul negocierilor directe. Dacă Chișinăul merge cu acest scenariu, atunci reface producția de energie electrică la prețuri mai mici și evită șocul inflaționist și sărăcirea populației, care va avea efecte electorale negative pentru guvern.

Totuși, implicațiile politice ale acestor pași vor fi catastrofale pentru guvernul PAS-Sandu înainte de alegerile parlamentare critice din 2025 (cel mai probabil amânate pentru toamnă). Orice negocieri cu Moscova pe durata actualei crize energetice, în special validarea datoriilor la gaze, va echivala cu pierderea alegerilor. În consecință, viitoarea coaliție de guvernare va iniția retribuții împotriva PAS-Sandu și a entităților pro-guvernamentale din mass-media și societatea civilă, pe baza precedentelor locale create în 2021-2023 și folosind ca inspirație restricțiile politice și civice aplicate în prezent în Georgia.