Parlamentul a transformat șoriciul în produs de lux. Legea care îi afectează pe toți crescătorii de porci

Parlamentul a transformat șoriciul în produs de lux. Legea care îi afectează pe toți crescătorii de porci Carne de porc. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un act normativ adoptat de Camera Deputaților cu un număr uriaș de voturi transformă șoriciul de porc într-un produs de lux. Legea prevede condițiile în care animalele pot fi crescute și sacrificate, în condiții de siguranță sporită. Măsura are drept scop reducerea cazurilor de pestă porcină și îi va afecta pe toți cei care cresc animale în gospodăriile proprii, dar și în ferme.

Şoriciul de porc, unul dintre produsele alimentare preferate ale românilor, se va transforma într-un preparat de lux. Puțini vor fi cei care își vor mai permite să se bucure de el la Crăciunul viitor. Camera Deputaților a adoptat un act normativ – Legea Porcului, așa cum a fost numită, care stabilește cadrul legislativ pentru prevenirea şi controlul pestei porcine africane. Obiectivul urmărit este reducerea efectelor negative asupra sănătăţii animalelor şi consecinţele economice, sociale, culturale şi de mediu, prin aplicarea unor măsuri de control.

Proiectul adoptat în Parlament propune o serie de măsuri şi cerinţe de biosecuritate care trebuie îndeplinite de crescători în funcție de tipul exploatației, gospodăresc sau comercială. De asemenea sunt prevăzute aspecte legate de strategia de management şi de vânătoare a porcilor mistreţi, campanii de informare, cerinţele privind mişcarea porcinelor pe teritoriul ţării, controale veterinare etc. în vederea urmăririi implementării măsurilor stabilite.

Potrivit actului normativ, porcii vor putea fi crescuți în gospodăriile persoanelor fizice, înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA. Acestea vor avea dreptul să crească maximum cinci porci, dar numai cu respectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, precum şi cu respectarea normelor de biosecuritate şi bunăstare.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, a fost eliminată prevederea care interzicea comercializarea cărnii și preparatelor de carne rezultate în urma sacrificării porcilor în gospodării.

Ce prevede legea adoptată în Parlament

Pe de altă parte, legea impune condiții de biosecuritate mai dure pentru cei care vor să crească porci în gospodărie. Aceștia vor trebui să amenajeze un punct sanitar, în apropierea locului unde sunt crescute animalele, pentru a se putea spăla pe mâini sau pentru a se putea schimba în salopete de protecție ce trebuie folosite doar pentru a avea acces la animale.

De asemenea, porcinele trebuie ținute în spații complet închise, care să împiedice un posibil contact cu alte animale, sălbatice sau domestice, care ar putea fi contaminate în cazul unei eventuale îmbolnăviri cu pestă porcină.

„Limitarea accesului vizitatorilor în spațiile în care sunt ținute porcinele. Interzicerea accesului în spatiile porcinelor pentru minim 48 de ore persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic”, sunt câteva dintre obligațiile impuse de noua lege.

Legea porcului a fost adoptată în România după ce pesta porcină a dus la scăderi semnificative ale efectivelor de porcine din Europa. La nivelul UE, în perioada noiembrie - decembrie 2022, existau 134 de milioane de porci, cu 5% mai puțini față de 2021, conform Romania TV.

Legea porcului va avea impact asupra prețurilor

Pe de altă parte, adoptarea Legii Porcului ar putea avea consecințe asupra vânzărilor. În prezent prețul carcasei de 100 de kilograme de porc, conform datelor furnizate de Comisia Europeană, ajunge la o medie de 234,2 euro.

În România, carcasa de 100 de kg de carne de porc categoria S se vindea la poarta fermei cu 233,9 euro, cu 21,5% mai mult decât în urmă cu un an.

În decembrie anul trecut, un kg de șorici a ajuns să coste între 90 și 100 de lei, echivalent a 3 kg de cotlet de porc. Au existat și situații în care prețul acestui preparat a crescut până la 130 de lei, pentru șorici „extra fraged”, așa cum era prezentat.

Odată cu introducerea unor condiții mai restrictive de creștere și sacrificare a animalelor, prin noua lege adoptată în Parlament, este de așteptat ca și prețurile să crească. Astfel, șoriciul va deveni un preparat de lux pe care și-l vor permite mai puțini români.