Seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, miercuri, de la ora 19.00, cu ocazia pariţiei ultimului mare roman al lui Yasunari Kawabata, Păpădiile.
Scrisă cu intermitenţe, cartea a fost publicată în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.
La eveniment vor participa Dana Jenaru, critic literar, Andreea Sion, filolog, preşedintele Asociaţiei profesorilor de limbă japoneză din România şi traducătoarea volumului şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. În a doua partea a evenimentului, plecând de la o temă centrală a romanului Păpădiile, publicul va asista la o prezentare cu titlul Clopote în Japonia. Mesageri între sacru şi profan şi la un moment de taiko (tobe tradiţionale japoneze) susţinut de Alex Crişu.
Tânăra Ineko este oarbă. Dar orbirea ei nu ţine de o afecţiune fizică, ci de o maladie ciudată, care se manifestă sporadic. A început în adolescenţă – mingea de ping-pong i-a dispărut din faţa ochilor în timpul unui meci –, dar acum această boală o împiedică să vadă trupul iubitului ei, Hisano. În ziua când o internează într-un spital pentru boli mintale, aflat în împrejurimile oraşului Ikuta, mama lui Ineko şi Hisano rămân peste noapte la un han şi îşi vor petrece seara cântărind consecinţele acţiunii lor. Conversaţia celor doi protagonişti, punctată mereu de chinuitoare întrebări fără răspuns, dezvăluie povestea lui Ineko fără a o epuiza. Moartea violentă a tatălui fetei a survenit sub ochii ei, iar imaginea cumplită a marcat-o, poate, atât de profund, încât mintea ei alege cecitatea. Dialogul dintre Hisano cel optimist, convins că dragostea lui o va vindeca pe Ineko, şi mama sceptică şi îndurerată este ritmat de sunetul melancolic al clopotului de la templul de lângă azil, care răzbate asemenea unei chemări a fetei izolate de lume.Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecinţele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-şi ofere singur un răspuns.
Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925, şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008), iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968. S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000), Maestrul de go (Meijin, 1954; Humanitas Fiction, 2007; 2014), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1961; Humanitas, 2006; 2009), Vechiul oraş imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009) şi Frumuseţe şi întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013).
Recomandările noastre
