Papa Francisc a anunţat cum se va desfăşura slujba de Paște. Alertă la Vatican. Este al doilea an în care Papa Francisc este nevoit să limiteze accesul credincioşilor la slujbele de Paște.

Astfel, conform comunicatului de presă, la unele rituri se va renunţate în totalitate în acest an. Altele vor fi mutate în alte locuri decât cele tradiţionale astfel încât reglementările sanitare să fie respectate.

În acest context, participarea la unele evenimente religioase va fi restrânsă considerabil. Amintim că Duminica Paştelui este celebrată în acest an la data de 4 aprilie, dată ce marchează sfârşitul Postului Mare, de 40 de zile, şi o săptămână de evenimente religioase, când creştinii comemorează moartea şi învierea lui Iisus Hristos.

Paştele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creştin, iar Vaticanul era mereu aglomerat cu această ocazie. Credincioşi se adunau pentru a lua parte la evenimentele care culminau cu o slujbă în aer liber în faţa bazilicii Sfântul Petru.

Sărbătoarea a fost deja umbrită de pandemia de coronavirus şi în 2020. La acea vreme, Papa Francisc a fost nevoit să oficieze Liturghia din duminica Paştilor fără prezenţa credincioşilor. Totuşi, aceştia au putut urmări slujba prin intermediul televiziunii şi al Internetului.

Papa Francisc a anunţat cum se va desfăşura slujba de Paște

Vatican

Aşa cum se ştie, Italia este puternic afectată de al treilea val de infecţii cu Covid-19. Drept urmare, Vaticanul a renunţat la planurile de a reveni la desfăşurarea în condiţii normale a slujbelor de Paște.

Mai mult, Papa Francisc va renunţa şi în 2021 la spălarea picioarelor deţinuţilor. Vorbim despre o tradiţie pe care a iniţiat-o pentru a da dovadă de modestie. De asemenea, Suveranul Pontif nu va participa la procesiunea care se desfăşura în Vinerea Mare la Colosseumul din Roma.

În urmă cu patru luni, Vaticanul anunţa că va realiza teste gratuite de depistare a noului coronavirus. De asemenea, era anunţată şi distribuirea vaccinului antigripal în mai multe puncte ambulatorii instalate sub coloanele din Piaţa Sfântul Petru din Roma.

Erau vizate mai ales persoanele nevoiaşe care trăiau în centrele sociale sau cele care trebuiau să se întoarcă în ţările lor. Era una dintre iniţiativele anunţate de Vatican cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor, marcată la 15 noiembrie.