Pandemia fungică. Ciupercile care infectează oamenii pot declanșa o criză mondială
- Andrei Pospai
- 27 aprilie 2025, 11:36

Serialul The Last Of Us a captivat publicul cu un scenariu post-apocaliptic în care o ciupercă parazită, cordyceps, infectează oamenii și îi transformă în creaturi agresive. Deși această premisă este fictivă, realitatea este că ciupercile patogene reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea umană, iar experții avertizează că schimbările climatice ar putea favoriza apariția unor noi agenți patogeni fungici.
În serial, cordyceps infectează oamenii și le modifică comportamentul, transformându-i în ființe violente.
Realitate versus ficțiune
În realitate, această ciupercă este un parazit al insectelor, afectând specii precum furnicile și greierii.
Dr. Mark Ramsdale, profesor de microbiologie moleculară la MRC Centre for Medical Mycology, explică faptul că există peste 600 de specii de cordyceps, iar acestea penetrează corpul insectelor prin spori, manipulându-le comportamentul pentru a se reproduce.
„Cordyceps nu provoacă boli la oameni”, afirmă Ramsdale, subliniind că această ciupercă este folosită în medicina tradițională chineză pentru proprietăți terapeutice.
Cu toate acestea, el avertizează că unele ciuperci au dezvoltat capacitatea de a manipula gazdele, ceea ce ridică întrebări despre posibilitatea ca anumite specii să se adapteze la oameni.
Ciupercile care infectează oamenii
Prof. Elaine Bignell, specialist în patogeni fungici, atrage atenția asupra faptului că există numeroase ciuperci care infectează creierul uman, unele având consecințe devastatoare.
Printre cele mai periculoase, conform Organizației Mondiale a Sănătății, se numără aspergillus fumigatus, un tip comun de mucegai care poate provoca boli pulmonare grave și poate fi mortal.
Alte specii periculoase includ candida, una dintre principalele cauze ale infecțiilor în sânge la pacienții din terapie intensivă, și cryptococcus neoformans, care provoacă moartea a peste 100.000 de oameni pe an în Africa sub-sahariană.
„Un lucru pe care ciupercile ucigașe îl au în comun este abilitatea lor de a se dezvolta la temperatura corpului uman, ceea ce este neobișnuit pentru o ciupercă”, explică Bignell.
Impactul schimbărilor climatice
Un aspect abordat în The Last Of Us este impactul schimbărilor climatice, care ar putea favoriza adaptarea unor ciuperci la temperatura corpului uman.
Din milioanele de specii de ciuperci care se estimează că ar exista pe Pământ, doar aproximativ 150.000 au fost identificate.
Ramsdale sugerează că, deși puține ciuperci au reușit această tranziție, teoretic, unele ar putea deveni patogene într-un mod neașteptat.
„Se poate ca unele dintre ele să facă acea tranziție de la un stil de viață la altul și să devină patogeni într-un context la care nu ne-am gândit până acum”, afirmă Ramsdale.
Această posibilitate este îngrijorătoare, având în vedere că infecțiile fungice la oameni sunt un fenomen relativ modern, iar cercetările în acest domeniu sunt insuficiente.
Pandemie fungică
Aspectul care diferă cel mai mult între realitate și ficțiune este viteza și amploarea cu ciupercile s-ar putea răspândi în rândul oamenilor.
Unele ciuperci pot fi transmise de la o persoană la alta, dar ar fi nevoie de o variantă extrem de puternică pentru a amenința specia umană cu dispariția, așa cum se întâmplă în serial.
„Nu există niciun program de cercetare pentru dezvoltarea de vaccinuri antifungice”, avertizează Bignell, subliniind că pandemia de COVID-19 a demonstrat cât de rapid pot apărea crize de sănătate publică.
Deși nu trebuie să ne temem că vom găsi o ciupercă periculoasă în cerealele de la micul dejun, experții atrag atenția că infecțiile fungice sunt o problemă reală și că trebuie să existe mai multe cercetări pentru a preveni o eventuală criză globală.