21 de persoane, printre care un copil, s-au inoxicat cu ciuperci. Recomandările specialiștilor în sănătate
- Ana Munteanu
- 22 septembrie 2024, 19:42
Republica Moldova. 21 de persoane, printre care un copil, au suferit intoxicații cu ciuperci de la începutul acestui an. Informațiile au fost prezentat de șefa Serviciului informare și comunicare al Agenției Națională pentru Sănătate Publică, Olesea Croitor. În acest context, specialiștii în sănătate au prezentat mai multe recomandări pentru a evita intoxicațiile cu ciuperci.
Cauzele care au provocat intoxicațiile
Potrivit Olesei Croitor, cauzele care au adus la apariția intoxicațiilor a fost consumul ciupercilor culese din păduri sau câmpuri din preajma casei.
„Intoxicațiile au parvenit și după consumul ciupercilor conservate sau preparate incorect în condiţii casnice. Mai multe persoane se bazează pe semne incorecte pentru a identifica ciupercile otrăvitoare. Trebuie să cunoaștem că cea mai sigură metodă pentru a le deosebi sunt caracteristicele botanice ale acestora”, a spus Olesea Croitor.
Simptomele intoxicațiilor cu ciuperci
Conform specialiștilor, la aproximativ două ore după consumul ciupercilor toxice poate apărea greaţa, voma, diaree, transpiraţia excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Totodată, peste șase ore pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă, pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă.
„La apariția primelor simptome ale intoxicației cu ciuperci, se apelează imediat numărul de urgență 112. În cazul intoxicațiilor cu ciuperci, dacă primul ajutor este prompt și bine asigurat, chiar și persoanele intoxicate cu cele mai periculoase specii pot fi salvate”, a afirmat Olesea Croitor.
Pentru a evita intoxicațiile cu ciuperci, nu se recomandă să cumpărați ciuperci proaspete sau uscate în locuri de comerț ambulant. La fel, nu procurați ciuperci conservate, preparate în condiții casnice.
De asemenea, nu se recomandă să culegeți ciuperci din locuri unde s-au administrat pesticide şi ierbicide. Evitați să adunați ciuperci necunoscute sau bătrâne cu larve. Nu gustați ciupercile în timpul recoltării și nu le pregătiți peste o zi sau mai multe zile după ce au fost adunate. Ciupercile nu trebuie păstrate la cald, întrucât sunt ușor perisabile.