În staţia de metrou Piaţa Unirii 2 era destul de aglomerat, ieri, în jurul orei 14.30.
Călătorii alergau să prindă metroul care tocmai sosea în staţie şi, inevitabil, dacă cei din jurul lor nu făceau loc, erau îmbrânciţ i pe scări. La fel de aglomerat era şi în pasajul care face legătura dintre cele două magistrale. La Piaţa Unirii 1 însă, zona era degajată. Până şi scaunele, destul de puţine, erau libere pentru cei care voiau să aştepte pe peron. Purtă- torul de cuvânt al Metrorex, Mariana Petre, a explicat că, „practic, pentru noi, orele de vârf sunt de la 7.00 dimineaţa până la 9.00 seara“. Regia a făcut studii pentru fluidizarea traficului de călători, dar, pentru că soluţiile sunt foarte costisitoare, s-a decis desenarea unor săgeţi în staţii care să direcţioneze pasagerii.