Orban a semnat. Cine va primi de urgență câte 800 de lei de la stat

Orban a semnat. Cine va primi de urgență câte 800 de lei de la stat

Veste bună de la Guvern în prag de iarnă. În ultima ședință, Executivul a hotărât să mărească ajutorul pentru o anumită categorie de persoane.

Astfel, Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se îşi încălzesc locuinţele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi puţin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat.

În ce condiții se dau banii

În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizaţia socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecţie socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020- martie 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1.082 lei şi rămâne neschimbat.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se bazează pe testarea mijloacelor şi se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât şi bunurile deţinute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană, se aratî într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Mai mulți bani în 2021. Salariul minim va fi majorat

Tot săptămâna aceasta, premierul Ludovic Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut luni cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei.

„Suntem adepţii unui mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi alţi factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei sanitare", a spus Orban.

În context, premierul a propus constituirea unui grup de lucru format din experţi ai patronatelor, sindicatelor şi Guvernului, care să facă o analiză comparativă privind mecanismele aflate la baza evoluţiei salariului minim în alte state europene.

„În urma acestei analize, se va putea stabili în mod obiectiv o formă de creştere predictibilă a salariului minim pentru următorii patru ani" , a arătat prim-ministrul.

Sursa citată precizează că partenerii sociali au subliniat şi importanţa îmbunătăţirii dialogului între structurile patronale şi sindicale, precum şi a stabilităţii evoluţiei salariului minim.