Opt firme au obținut ilegal rambursări de TVA printr-un circuit economic fals. Ce măsuri a luat ANAF

Opt firme au obținut ilegal rambursări de TVA printr-un circuit economic fals. Ce măsuri a luat ANAFANAF / sursa foto: dreamstime.com

ANAF a anunţat, joi, că inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au descoperit un mecanism complex prin care un grup de opt societăţi comerciale, controlate în fapt de aceleaşi persoane, a creat un circuit economic fals cu scopul obţinerii ilegale de bani de la bugetul de stat prin rambursări de TVA. „Împreună, aceştia participau activ la crearea aparenţelor unui circuit economic real, utilizând proceduri de facturare fictivă între societăţi”, a transmis instituția, într-un comunicat.

Persoanele implicate au creat un circuit economic fictiv pentru a obține rambursări de TVA

ANAF a anunțat că, în urma investigațiilor, inspectorii au constatat că mai multe persoane aflate într-un cerc relațional, format din prieteni și cunoștințe, au fost puse ca administratori de drept ai unor societăți de către o persoană care controla în realitate activitatea acestora, în calitate de administrator de fapt.

„Împreună, aceştia participau activ la crearea aparenţelor unui circuit economic real, utilizând proceduri de facturare fictivă între societăţi, cu scopul diminuării obligaţiilor fiscale şi obţinerea nelegală a rambursărilor de TVA”, a adăugat sursa citată.

Persoanele implicate au mărit artificial TVA deductibilă prin facturi fictive

Potrivit instituției, persoanele implicate au folosit cele opt societăți pentru a evita plata taxelor și pentru a obține ilegal rambursări de TVA, mărind artificial TVA deductibilă prin emiterea unor facturi de avans fictive, fără fundament economic.

Documente

Documente. Sursa foto: Freepik

„Ca urmare a exercitării dreptului de deducere a TVA aferent facturilor de avans de la entităţile anterior menţionate şi care nu au avut la bază operaţiuni reale, s-au solicitat şi s-au obţinut sume de bani cu titlu de rambursări ori compensări de la bugetul de stat în cuantum de peste 18 milioane de lei. Ulterior aprobării rambursării de TVA şi a încasării ilegale a sumelor aferente, facturile de avans în cauză au fost stornate”, a transmis ANAF.

Inspectorii ANAF au instituit măsuri asigurătorii asupra activelor societății

Inspectorii ANAF Antifraudă au instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor activelor identificate ca aparținând societății, respectiv 46 de imobile și 5.386 de metri pătrați de teren intravilan.

„Totodată, s-a constatat că una dintre societăţile implicate, respectiv societatea care a obţinut sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat, a dezvoltat un ansamblu imobiliar în sud-vestul capitalei, iar în cadrul investigaţiilor au fost identificate imobile care au fost vândute şi revândute către persoane diferite în baza unor promisiuni de vânzare încheiate la cabinete notariale diferite. În această cauză, inspectorii Antifraudă desfăşoară în continuare investigaţii şi verificări şi faţă de alte entităţi, persoane juridice şi persoane fizice, implicate în acest mecanism complex de fraudă”, a transmis sursa citată.

Inspectorii atrag atenția că achiziția de imobile cu un discount generos la plata integrală în avans, însoțită de promisiunea livrării ulterioare, poate ascunde o fraudă.