Omagiu dedicat Majestăţii Sale Regele Mihai. Momente artistice cu Mariana Nicolesco şi laureaţii Concursului Hariclea Darclée
- Felix Mihai Badea
- 8 decembrie 2017, 17:13
Fundația Inovații Sociale Regina Maria a organizat miercuri, 6 decembrie, cea de-a doua ediție a Concertului de sărbători care anul acesta a fost oferit cu generozitate de marea soprană Mariana Nicolesco și de laureați ai Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée.
Un Regal de muzică de operă dedicat strângerii de fonduri pentru 160 de copii din centrele educaționale ale fundației, majoritatea din familii dezavantajate, care beneficiază zilnic de activități de tip afterschool, Recital ce a constituit și un omagiu memoriei Majestății Sale Regele Mihai.
Dr. Wargha Enayati (președintele Fundației Inovații Sociale Regina Maria), doamna Maia Morgerstern (marea noastră actriță și directoare a Teatrului Evreiesc de Stat) și celebra soprană Mariana Nicolesco au ținut discursuri emoționante, care au readus în atenție valorile lăsate moștenire de Majestatea Sa Regele Mihai: bunătate, credință, demnitate, echilibru, corectitudine.
Imensă a fost emoţia transmisă publicului de splendidele voci ale tinerilor artişti, şi de Mariana Nicolesco, prezentă în scenă alături de ei de la un capăt la altul al Recitalului, şi care a pronunţat aceste cuvinte memorabile : «Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul».
Oameni de afaceri precum CEO Arval - Dan Boiangiu, CEO Kellogg’s România - Kim Karstensen, CEO Vox Carrier - Iulian Botîrlăianu, Ștefan Vuza, Werner Stein, Dr. Radu Varia, soțul doamnei Mariana Nicolesco, istoric de artă, CEO Impulse Leasing - Michael Unterguggenberger, reprezentanții partenerilor corporate ai evenimentului, actori precum Florin Zamfirescu, Excelența Sa doamna Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului, alţi reprezentanți ai Corpului Diplomatic, medici printre care dr Rodica Tănăsescu, Președinta Societății Naționale de Medicină de Familie, precum și mulți alți reprezentanți ai mass- media și ONG-uri.
Sub bradul amenajat în holul Teatrului Evreiesc de Stat, copiilor din centrele educaționale li s-au așezat binevenite cadouri, pentru care le mulțumim tuturor. Pe scena teatrului au susținut un spectacol de zile mari, alături de Mariana Nicolesco, laureați ai Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, aşezat sub Înaltul Patronaj UNESCO: Larisa Ștefan - soprană, Alexandru Constantin - bariton, Ramona Păun - soprană, Andrei Nicoară - bas, Andreea Novac - soprană, Irina Baianț - soprană, Oana Andra - mezzosoprană, Florentina Soare - mezzosoprană, Iustinian Zetea - bas. Ei au fost acompaniați la pian de maestrul Alexandru Petrovici.
Le mulțumim tuturor celor care ne-au stat alături:
Parteneri Gold: Wipro, Mega Image, Porsche România și Porsche Bank Parteneri Silver: Servier, Rețeaua Privată Regina Maria, MedicHub, Unicredit Bank Parteneri Bronz: Arval, Impuls Leasing, Kaufland, Raiffeisen Bank, Sarkkrom Parteneri Media: Agerpres, Radio România Cultural Partener cultural: Teatrul Evreiesc de Stat, Festivalul si Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée