Oligarhul rus Vladislav Baumgertner, găsit mort într-o zonă izolată din Cipru. A fost dat dispărut pe 7 ianuarie
- Maria Dima
- 15 ianuarie 2026, 17:16
Vladislav Baumgertner. Sursa foto: Poliția CipruCadavrul lui Vladislav Baumgertner, în vârstă de 56 de ani, fost director general al gigantului rus de potasă Uralkali, a fost descoperit miercuri în Cipru, după ce dispariția sa fusese anunțată pe 7 ianuarie, cu o zi înainte de decesul unui diplomat rus, potrivit Le Figaro. Evenimentele au loc într-un moment tensionat pentru Cipru, care deține președinția rotativă a Consiliului UE și se confruntă cu un scandal de corupție de proporții, în cadrul căruia autoritățile investighează inclusiv o posibilă „activitate hibridă”.
Cadavrul lui Vladislav Baumgertner, găsit pe o coastă greu accesibilă
Potrivit mass-media locale, corpul a fost descoperit pe coastele insulei, între satele Pissouri și Avdimo, într-o zonă greu accesibilă. Operațiunea de căutare, demarată pe 10 ianuarie, a folosit drone pentru inspectarea stâncilor și a fost îngreunată de vremea de iarnă și vânturile puternice.
Vladislav Baumgertner a lucrat la Uralkali între 2003 și 2013, mai întâi ca director comercial, apoi ca director general. În 2013, a fost arestat la Minsk, în Belarus, după ce relațiile dintre Uralkali și principala companie belarusă de potasă s-au deteriorat, fiind extrădat ulterior în Rusia. Cazul său a fost clasat la sfârșitul aceluiași an.

Sursa foto: Poliție Cipru
În 2015, el a preluat conducerea Global Ports, principalul operator de terminale de containere din Rusia. În ultimii ani, oligarhul locuia singur pe insula cipriotă și a fost văzut ultima dată în Limassol, un oraș de coastă frecventat de expații ruși, unde deținea o locuință.
Poliția cipriotă: Nu există legătură cu moartea diplomatului rus
Purtătorul de cuvânt al poliției cipriote, Vyron Vyronos, a declarat că, până în prezent, nu există niciun indiciu care să sugereze o legătură între decesul lui Baumgertner și cel al diplomatului rus. Cu toate acestea, pe rețelele sociale, moartea oligarhului a stârnit numeroase reacții și speculații.
Scandal de corupție la nivel înalt în Cipru
Contextul coincidențelor este complicat de un scandal de corupție declanșat de publicarea unui videoclip online pe 8 ianuarie. Imaginile, postate de un cont anonim pe platforma X, arată responsabili discutând despre metode de a evita legislația privind finanțarea campaniilor electorale, inclusiv folosirea numerarului pentru a depăși plafonul de un milion de euro pentru o campanie prezidențială.
Aceste evenimente au dus la demisii în guvern, inclusiv cea a șefului de cabinet al președintelui, Charalambos Charalambous, precum și a primei-doamne Philippa Karsera, care a renunțat la funcția de directoare a unei asociații de stat, invocând atacurile pe rețelele sociale împotriva familiei sale.
Autoritățile cipriote neagă orice acțiune ilegală și investighează dacă videoclipul ar putea fi rezultatul unei „activități hibride” îndreptate împotriva țării, precum și dacă materialul indică posibile infracțiuni penale.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.