După ce a jucat rolul „domnului Bebe“ din filmul românesc al anului, „432“, viaţa actorului Vlad Ivanov s-a schimbat. Descoperiţi cum îi va supravieţui din punct de vedere artistic Vlad Ivanov odiosului „domn Bebe“.
După ce a primit aprecierea publicului şi a criticilor pentru interpretarea sa, Vlad Ivanov aşteaptă startul filmărilor la o nouă peliculă din seria „Amintiri din Epoca de Aur“. Nu se poate spune cu certitudine dacă Vlad Ivanov l-a făcut celebru pe „domnul Bebe“, sau „domnul Bebe“ l-a făcut celebru pe Vlad Ivanov. Cristian Mungiu i-a oferit rolul care i-a schimbat viaţa, însă actorul de la Teatrul Naţional mai are încă multe de spus. Gala Premiilor César de săptămâna trecută a fost ultimul mare eveniment la care a luat parte cel mai premiat film românesc din toate timpurile, urmând ca din luna aprilie tandemul Mungiu- Ivanov să intre din nou în febra producţiilor. „Amintiri din Epoca de Aur“ continuă
„În luna aprilie, Cristian Mungiu o să înceapă un mediu- metraj, care o să facă parte tot din trilogia «Epoca de Aur». Vorbind cu el, şi-a exprimat dorinţa să joc un rol principal acolo. Nici eu nu ştiu foarte multe, mie îmi plac foarte tare surprizele. Nici nu am avut timp până acum să ne ocupăm de alt film, pentru că am avut un program infernal. Şi eu, şi Anamaria Marinca, Laura Vasiliu am fost plecaţi la foarte multe festivaluri. A fost un an extrem de plăcut, cu multe trăiri frumoase“. Familia „432“ Echipa de actori din „432“ a păstrat o prietenie strânsă şi după încheierea filmărilor. „În afară de marele câştig - filmul, al doilea avantaj obţinut în urma filmului este această «familie», cum îmi place mie să spun. S-a legat o prietenie extraordinară între mine, Laura, Anamaria şi Cristian. Filmul ăsta a legat nişte suflete pentru totdeauna“.
De obicei, efectul pe care îl are un personaj asupra publicului dintr-o sală de teatru sau cinema se evaporă la câteva secunde sau minute după încheierea actului artistic. Vlad Ivanov a reuşit mai mult decât atât. Imaginea sa din film, odiosul domn Bebe, felcer de ocazie, a rămas lipită în mintea multor spectatori, iar graniţa dintre realitate şi ficţiune a fost percepută mai vag. „Îmi vine să te omor!“ „Mi s-a întâmplat de multe ori să am parte de poveşti amuzante şi mai puţin amuzante legate de personajul meu. Foarte multe jurnaliste mi-au spus în străinătate „I want to kill you!“ (n.r. - „Îmi vine să te omor!“). La „Best Film fest“, unde am luat premiul pentru Cel mai bun actor al anului, le-am mulţumit, mai în glumă, mai în serios, celor care mă văd ca actorul Vlad Ivanov şi nu „domnul Bebe“. În clipa în care l-aş juca pe Othello şi chiar aş crede că sunt Othello, atunci mi-ar trebui câte o Desdemonă la fiecare reprezentaţie, pentru că aş omorî-o. Cred că toată lumea înţelege că momentul în care se duce la teatru sau la film vede o «minciună», spusă artistic, spusă frumos. Sigur, scenariul «4,3,2» este făcut după o poveste adevărată, însă e totuşi un film. Dacă noi, actorii, nu distingem graniţa dintre actorie şi nebunie, riscăm să devenim nebuni cu adevărat“. Botoşani via Bucureşti „Răspunzător“ de venirea lui Vlad Ivanov de la Botoşani, oraşul natal, la Bucureşti este nimeni altul decât Dan Puric. „L-am cunoscut pe Dan Puric în clipa în care eu eram în Botoşani şi frecventam Şcoala Populară de Artă.
Era înainte de ’89, iar el venise ca actor stagiar. Cochetam cu pantomima, eu şi încă doi colegi, şi l-am rugat să vadă nişte numere de-ale noastre. A fost foarte încântat şi s-a bucurat că poate face o trupă pe care s-o conducă. Cu această trupă am ajuns în Bucureşti şi, practic, toţi din trupa de pantomimă suntem acum actori. E vorba de Daniel Badale, de Carmen Ungureanu şi Dana Tapalagă“. „Studentul privighetoare“ Visul de a ajunge pe prima scenă a ţării i s-a împlinit mai repede decât se aştepta - chiar în primii ani de facultate, când a dat o reprezentaţie de pantomimă. „În acel spectacol m-au văzut foarte mulţi actori de la Naţional şi din altă parte şi au spus: «Domnule, acest băiat are mari şanse să ajungă un actor mare»“.
Din cele spuse de Vlad Ivanov, se pare că actoria îl alege pe om, nu invers. „Fără talent nu ai ce căuta în meseria asta. Am avut şansa să fiu audient un an de zile la clasa domnului profesor Dem Rădulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi el spunea aşa: «Dragă, la mine studentul vine privighetoare, eu nu fac decât să-i aranjez penele. Nu poate să vină cioară şi să-l învăţ să cânte»“.
CARTE DE VIZITĂ
Pe scenă, direct de pe băncile facultăţii
> Vlad Ivanov s-a născut pe 4 august 1969 la Botoşani. > Urmează Liceul Pedagogic din oraş, secţia Filologie-istorie şi, în paralel, Şcoala Populară de Artă. > După terminarea liceului, intră în armată. > Urmează cursurile Academiei de Teatru şi Film, promoţia 1995. > Debutează la Teatrul Naţional Bucureşti în 1995 în piesa „Amyras“ - în rolul lui Tamerlan cel Mare, după ce susţinuse în prealabil o reprezentaţie pe prima scenă a ţării cu spectacolul „Pantomimia“, regia Dan Puric, în timpul anului doi de studiu. Faţa nevăzută A avut cei mai buni mentori > Pentru că vrea să fie un actor total, Vlad Ivanov a trecut de la pantomimă la scrimă şi apoi la step. > N-aş putea spune că am făcut scrimă la nivel de performanţă. Mie mi-a plăcut foarte tare în facultate să mă aplec asupra acestui sport şi l-am avut ca profesor pe Sobi Cseh. Am şi avut un mic accident odată. Eram cu o colegă şi, dintr-un exces de zel, m-a înţepat cu sabia aproape de ochi. > Am luat lecţii de step de la un om pe care l-am iubit enorm, dar care, din păcate, s-a stins din viaţă - profesorul Sandu Faer. La 70 de ani, ne preda step mie, lui Dan Puric, lui Carmen Ungureanu stând pe scaun, pentru că era bolnav şi îl dureau picioarele. > După un spectacol mai greu nu mă duc imediat acasă. Îmi place să merg pe stradă, să las gândurile să zboare şi nu mă mai gândesc la teatru. Fiecare actor are nevoie de o igienă interioară, pentru că altfel te laşi cotropit de personaje. ARTĂ SAU AFACERI? „În America, totul înseamnă bani şi eficientizarea lor“ După un an plin, în care a colindat lumea pentru a promova filmul câştigător al trofeului „Palme D’Or“, Vlad Ivanov nu trădează nici pe departe oboseala sau plictiseala de a vorbi despre rolul „vieţii sale“. Şi găseşte explicaţii pentru faptul că filmul nu a fost luat în considerare în cursa pentru Oscar. EVZ: Când începe să devină un rol o povară pentru actorul care l-a interpretat? Vlad Ivanov: Nu devine copleşitor sau obositor. Acest rol a avut, spre bucuria mea, un impact foarte mare asupra publicului, asupra criticilor. Însă nu aş vrea să devin un actor la fel ca la Hollywood, care să fie „băgat“ pe un soi de linie caracterială, în care să joci numai personaje negative sau pozitive. Ar fi păcat, pentru că eu am o plajă foarte largă de mijloace actoriceşti şi cochetez cu ideea de actor total. Când veţi putea spune că aveţi o carieră de film în ţară? Contează numărul filmelor sau succesul repurtat? Nu contează numărul filmelor, contează ce faci într-un film - impactul pe care îl are personajul tău. Până acum, în ţară nu am fost distribuit în filme care să aibă un mare succes. Vorbesc aici de succes remarcat şi de critici, şi de public. Am jucat în tot soiul de filme în roluri mici. De-asta spun că „domnul Bebe“ este cel mai important rol de până acum. Mai sunt multe de spus, în plan artistic, cu privire la perioada comunistă? Eu cred că da. Şi asta vrea şi Cristian să facă. În această trilogie o să aveţi ocazia să vedeţi. Eu ştiu despre ce este vorba, dar nu pot să vorbesc încă. Tot ce pot să spun este că următoarele două filme vor viza latura mai comică a acelei perioade. Multor oameni le e frică să vorbească despre acele vremuri. Le e jenă, au impresia că scoţi ceva de la naftalină, ceva urât din cutia din pod în care nu te-ai uitat de mult şi ai „uitat-o“ acolo special. Asta ar însemna să ne negăm o mare parte a vieţii noastre şi nu înţeleg de ce să facem chestia asta. Dimpotrivă, eu cred că vorbind despre aceste lucruri ajungi să le înţelegi şi să scapi de ele. Dacă le ţii în tine şi ele mocnesc acolo, îţi fac mai mult rău. E ca un fel de exorcizare, în sensul bun al cuvântului. Producţia vorbeşte despre un avort în perioada comunismului şi în special despre lucruri profund umane - despre prietenie, despre sacrificiu în clipe atât de dure precum cele prezentate în film, despre decizii importante într-un anume moment. Adică este mult mai profund decât vrem noi să-l catalogăm - comunism sau avort. Faptul că filmul a fost omis la Oscar ce denotă? De ce nu a fost nominalizat? În America a fost aproape un întreg scandal după ce s-a anunţat lista nominalizărilor la Oscar şi, timp de două săptămâni, în fiecare zi apărea câte un articol în care erau „înfieraţi“ membrii Academiei de câte un critic de film. Dar numai cine ajunge acolo - şi noi am ajuns - poate să înţeleagă cu adevărat ce se întâmplă. Am mai spus şi altă dată că Julian Schnabel, cel care a luat Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin, a investit numai în promovarea filmului 5 milioane de dolari. Or, suma noastră a fost de 100.000 de euro. E o diferenţă uriaşă. Dincolo, în America, totul înseamnă bani şi eficientizarea lor: adică, ai investit atât, trebuie să scoţi de nu ştiu câte ori încă pe-atât. Şi mai e un lucru: e o mare diferenţă între filmele americane şi cele europene. Cele americane sunt aşa... cu happyenduri. Ei au un alt stil de a face film, şi gustul publicului este înclinat spre altceva. E posibil să faci în Europa un film după reţeta americană şi să poţi fi nominalizat acolo, dar nu vei fi nominalizat şi nu vei lua niciun Premiu la Cannes, la Berlin sau la Veneţia.
Recomandările noastre
