Obiceiul la care nu va renunța Nicușor Dan dacă va fi președinte

Obiceiul la care nu va renunța Nicușor Dan dacă va fi președinteNicușor Dan. Sursa foto: facebook / Nicușor Dan

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicuşor Dan, a declarat marți că își dorește ca viața personală să rămână cât mai aproape de normal, chiar dacă va ajunge președintele României.

Mai exact, el intenționează să negocieze cu Serviciul de Protecție și Pază (SPP) pentru a putea continua să își ducă fiica la școală în fiecare dimineață, așa cum face în prezent în calitate de primar al Capitalei.

„Eu duc fetița la școală și apoi o iau. Este o doamnă în vârstă care spune: Iar nu ești la Primărie. Îi transmit doamnei că eu compensez.

Stau până la opt seara. Dacă ajung președinte, o să negociez cu SPP. Îmi doresc ca ai mei copii să nu vadă diferența că tatăl lor are o funcție publică.

Vreau să știe că viața lor depinde de ceea ce fac ei și de efortul lor”, a explicat Nicușor Dan.

Sacrificiile unei funcții publice

Nicuşor Dan a recunoscut că ocuparea unor funcții de mare responsabilitate vine cu sacrificii, iar timpul petrecut cu familia va fi redus semnificativ dacă va ajunge președinte.

El a rememorat începutul mandatului său de primar al Bucureștiului, când a fost atât de ocupat cu organizarea administrației încât viața personală a avut de suferit.

Alegeri

Alegeri. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Îmi va lipsi relația cu familia. Am avut experiența asta când am câștigat primăria și un an și jumătate am muncit din greu să o aduc pe linia de plutire.

Mi-au reproșat soția și copiii că lipsesc”, a mărturisit candidatul.

Cu toate acestea, el susține că este pregătit să se dedice României cu aceeași intensitate, considerând că primii doi ani de mandat vor fi critici pentru a pune țara pe „direcția corectă”.

„Cu România e cam același lucru, adică un an sau doi va fi foarte greu până când lucrurile merg în sfârșit în direcția corectă”, a adăugat Nicușor Dan, sugerând că agenda sa prezidențială va fi marcată de reforme și decizii importante.

Între politică și viața de familie

Nicuşor Dan își dorește să mențină cât mai mult echilibrul dintre viața profesională și cea personală, indiferent de funcția pe care o va ocupa.

Deși admite că presiunea unui mandat prezidențial va fi enormă, el afirmă că va face eforturi pentru ca familia sa să nu fie afectată semnificativ de schimbările din viața sa publică.

„Vreau ca ai mei copii să nu vadă diferența că tatăl lor are o funcție publică”, a subliniat candidatul, evidențiind ideea că păstrarea unei vieți normale în cadrul familiei sale va fi esențială pentru el.