Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, dar a fost declarat în acte abia la 1 februarie. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menţionează: „La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Ecaterina cu legiuitul dumisale soţ a nume Dl Luca Caragiali. Şi astăzi la şapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci şi doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului”.

Oare ne-ai iubit, Domnule Caragiale? este un text frumos în care Caragiale amintește, undeva, la final de faptul că neamul românesc așteaptă cu răbdare să vină vremea când va da culturii și civilizației europene concursul specific, cu care a fost înzestrat de Dumnezeu. „Îmi imputați că în scrierile mele n-aș avea destulă iubire. Eu cred că o fi, dar, firește, ca să o găsească cineva trebuie să o caute. Cum s-ar zice: cusătura pingelii nu se vede dacă nu e făcută cu ață albă. Numai că eu, dragii mei, am scris de dragul pingelii, nu al cusăturii. Dacă vă place, bine, eu vă mulțămesc. Dacă nu, mergeți și voi la alți mușterii, că slavă Dumnului, sunt destui. Supărare nu încape. Să fiți sănătoși și veseli! Al vostru Caragiale”.

Mândria de a-și trăi lucid epoca se asociază în teatrul lui Caragiale cu hotărârea inflexibilă de a nu dezarma în fața infamiei. A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare, iar în politică a trecut de la conservatori la socialişti, apoi la liberali, junimişti şi radicali.

Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.

Te-ar putea interesa și: