Oana Roman își vinde vila pe care a dat 160.000 de euro. Cât cere acum pe casa din Tunari

Oana Roman își vinde vila pe care a dat 160.000 de euro. Cât cere acum pe casa din Tunari Sursa: Instagram

Oana Roman și-a scos zilele trecute vila în care a locuit pentru câțiva ani la vânzare, după ce s-a plâns că este prea mare pentru nevoile ei, la fel și cheltuielile. Casa se află în Tunari.

Oana Roman achiziționa vila din Tunari în anul 2019, atunci când a vrut să nu mai stea într-un apartament. Achiziția a costat-o 160.000 de euro, iar acum e scoasă la vânzare cu aproape jumătate de milion de euro, mai precis cu 480.000 de euro.

Oana Roman vrea să-și vândă casa

După ce a cumpărat casa, vedeta a început să o mobileze și să investească în ea și mai mulți bani, pentru a o face pe placul ei. De asemenea, în aceeași casă a locuit și mama Oanei, Mioara Roman, care avea la parter amenajat un dormitor.

Fiica lui Petre Roman a postat anunțul zilele trecute, spunând că a rămas casa mare, pe care vrea fi să o închirieze doritorilor, fie să o vândă. Prețurile sunt la fel de mari, iar dacă o vinde vrea o sumă de trei ori mai mare decât atunci când a cumpărat-o.

Ne puteți urmări și pe Google News

 ,,Ne-a rămas mare casa. O vând sau o închiriez. Tunari, la 200 m de ieșirea spre centură sau Pipera. 1.000 mp teren, 340 mp desfășurați interior. 4 dormitoare, două sufragerii, dressing, două băi, 3 garaje, beci. Interior renovat în 2019. Livadă cu pomi. Curtea necesită o mică investiție în gazon și alei. Vânzare - 480.000 de euro!”, a scris Oana Roman în anunțul de pe internet, potrivit Click.ro.

Locuința din Tunari e prea mare pentru trei persoane

Oana Roman a și motivat decizia de a-și vinde casa. Astfel, vila este prea mare pentru trei persoane, adică pentru ea, fiica sa și soțul ei, Marius Elisei.

Sunt foarte bucuroasă, chiar este o realizare pentru mine. Mi-am dorit o casă cu mai mult spaţiu ca să stea şi mama cu noi. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, am găsit o casa superbă. Ne vom muta acolo în noiembrie pentru că vom face lucrări de amenajare care vor dura două luni. Mama va avea spaţiul ei. Abia aştept să petrecem Crăciunul în casă nouă”, declara Oana Roman la momentul achiziției.