AUTOR: Daniel Nanu, fost șef secție Sport la Evenimentul zilei

În vara lui 1992, Ion Iliescu moșise un nou partid, la TVR rula Dallas, blugii turcești și săpunurile Duru mai dominau piața, iar la mare căutare erau sucurile de la dozator. În topul preferințelor, alea verzi și portocalii, cică de kiwi și de mango, fructe pe care românii le vedeau doar în abțibildurile lipite pe gurile dozatoarelor.

Febra presei trecuse. Pe tamburii de la metrou răsăreau dimineața maldăre de publicații, dar cozile de legendă de prin 1990 deveniseră amintire. Ion Cristoiu mai lăsase cu ceva timp înainte lumea cu gura căscată, punând pe tarabe un săptămânal de 32 de pagini, în condițiile în care revistele de atunci aveau 8, cel mult 16 pagini. Săptămânalul era „Expres Magazin”. Pe fiecare pagină, săptămânalul avea o fotografie interesantă însoțită de un titlu și de o explicație foto care era de multe ori, de fapt, o știre. Rețeta aceasta plus zilele petrecute de Ion Cristoiu la bibliotecă printre foile îngălbenite și roase de timp ale ziarelor interbelice au dus la filosofia noului ziar. „Evenimentul zilei” chiar așa a apărut: titluri-spectacol însoțite de supratitluri și subtitluri care-ți furau ochii, știri scurte și șocante, imagini și mai și. Pe piața cotidianelor încă-și umflau mușchii publicațiile de dinainte de 1989, chit că unele-și schimbaseră titlurile, nu și năravul. Cu adevărat de succes, apăruse un singur ziar: „Sportul Românesc”, al lui Ovidiu Ioanițoaia.

Într-o încăpere înghesuită de la etajul doi al „Casei Scânteii”, care avea o ușă dublă capitonată, moștenire de la vreun ștab comunist, Ion Cristoiu ne-a chemat într-o zi și ne-a anunțat că vom face pasul de la săptămânal la cotidian. Dindărătul biroului său plin de brichete, pixuri și fel și fel de publicații, Cristoiu ne-a dădăcit o jumătate de zi, a făcut apoi o ședință mai mare în care a anunțat capii ziarului și șefii de secții și ne-am apucat de treabă.

Peste câteva săptămâni, vreo douătrei, s-a tipărit numărul zero. Cu excepția lui Sorin Roșca Stănescu, venit de la „România liberă”, niciunul dintre noi nu mai lucraserăm la un cotidian. Numărul de probă a apărut într-o zi de joi. De fapt, într-o seară. Țin minte fiindcă joia rula Dallas, celebrul film care golea orașele pe vremea lui Ceaușescu și care fusese reluat de TVR. Cu același succes, din moment ce filmul era însoțit de o la fel de celebră reclamă pe atunci, la țigările Kent. Cristoiu ne-a chemat pe câțiva în biroul plin de brichete, de ziare și de ascuțitori și a zis să urmărim acolo și episodul din Dallas, dar și un meci din Campionatul European de Fotbal, organizat în acel iunie 1992 de Suedia.

Niciunul dintre noi n-a înțeles de ce trebuia să fim în biroul lui în acele momente. Eram șeful secției de sport. Mare admirator al trio-ului celebru Rijkaard – Gullit – Van Basten, țin minte că era un meci al Olandei. Cristoiu m-a și întrebat dacă meciul va avea audiență. Răspunsul i-a sticlit privirea. În pauza dintre rânjetul lui J.R. Ewing și sprinturile lui Van Basten, am înțeles de ce fuseserăm chemați acolo. Pe ecranul televizorului cocoțat pe un raft de lemn a început să ruleze un clip cu o explozie, apoi titlul ziarului, literă cu literă, și mesajul : „Evenimentul zilei. Primul război al știrilor exacte împotriva zvonurilor de tot felul”.

Peste câteva zeci de minute, Mihai Cârciog, patronul ziarului, și Iliuță Naghi, directorul de producție și difuzare, au adus în redacție primele exemplare ale numărului zero. Ne uitam la pagini mai ceva decât la rochiile decoltate ale Pamelei Ewing. Ziarele de la noi erau cam la fel: texte lungi, titluri anoste și culese cu corp de literă mic, poze puține. „Evenimentul zilei” nu semăna cu nimic. Am făcut fotografii, am băut o șampanie și am plecat toți cu o convingere clară: ori va fi un fiasco, ori va fi o nebunie. Era 18 iunie 1992.

Primul număr a apărut luni, 22 iunie. Locuiam la Apusului, mai aproape de autostrada spre Pitești, decât de oraș. Până la Casa Scânteii schimbam două autobuze și un tramvai. Am dat troleele pentru mersul pe jos. Pe tarabe făceau plajă toate cotidianele vremii. „Evenimentul zilei” dispăruse. Începea nebunia.