Antrenorul Walter Zenga recunoaşte că trece printr-o perioadă complicată a vieţii lui.
Dacă Raluca a încercat să dezmintă zvonurile potrivit cărora nu ar mai forma un cuplu cu Walter, antrenorul a fost mult mai explicit. Pe rețelele de socializare acesta a postat, printre altele, o fotografie în care apare doar alături de cei doi copii ai cuplului, însoțită de mesajul „ceea ce contează cu adevarat in viață”.
În presă au apărut știri despre acest presupus divort, iar acestea s-au accentuat mai ales, după ce a fost declarată pandemina de coronavirus.
După 17 ani de relație, cei doi ar fi decis să pună punct relației, dar au vrut ca acest lucru să nu se „rostogolească” în presă.
Cei doi soți au doi copii și au vrut să nu izbucnească un scandal mediatic din cauza presupuselor zvonuri.
Raluca locuieşte la Dubai, iar Walter a antrenat în Italia. Ei ar fi încercat să rămână împreună de ochii lumii și de dragul celor doi copii ai lor, însă, în realitate, și ar fi văzut fiecare de viața sa.
Walter Zenga în pragul divorțului? Raluca are primele reacții. „M-am gândit să liniștesc apele…”
Antrenorul italian în vârstă de 59 de ani se află de la începutul anului în Italia, acolo unde va antrena, timp de un an și jumătate echipa din divizia A de la Cagliari. Cei doi sunt căsătoriți de 17 ani. Walter Zenga mai are trei copii din căsnicii anterioare. Prima sa soție, Elvira Carfagna, a câștigat titlul de Miss în regiunea Marche, iar în 1981 a concurat pentru titlul de Miss Italia.
Cei doi soți s-au cunoscut acum 20 de ani, într-un aeroport din Milano și s-au căsătorit după 3 ani de relație. Din relația lor de iubire au venit pe lume și cei doi copii, Walter Junior și frumoasa Samira.