Noi zile libere pentru aceşti români! Decizia care vizează milioane de oameni. Ce condiții trebuie îndeplinite

Noi zile libere pentru aceşti români! Decizia care vizează milioane de oameni. Ce condiții trebuie îndeplinite Superstiții pentru 2024, an bisect. Riști să ai ghinion dacă nu faci asta. Sursă: Timaj | Dreamstime.com

Pe lângă zilele libere acordate de angajatori în perioada sărbătorilor legale, existe câteva situații speciale când salariații pot să beneficieze de o anumită perioadă de timp în care să nu presteze activitate profesională. Este și cazul căsătoriei unui angajat, care poate primi un total de cinci zile libere plătite de la locul de muncă. Iată tot ce trebuie să știi despre concediul acordat în perioada nunții și drepturile salariale!

Angajații care decid să se căsătorească pot să beneficieze de cinci zile libere din partea angajatorului, potrivit prevederilor stabilite la art. 139 și art. 143 din Codul muncii, care stabilesc posibilitatea acordării unui scurt concediu prin contractul individual de muncă.

Cinci zile libere pentru angajații care se căsătoresc

Perioada de cinci zile libere oferite de angajatori la momentul căsătoriei poate să fie reglementată prin contractul colectiv de muncă, acestea fiind zile libere plătite pentru care nu se suspendă CIM și nici nu afectează drepturile salariale.

În cazul în care la nivelul societății în care angajatul prestează nu există un contract colectiv de muncă, angajatorul poate să ofere zile libere celor care se căsătoresc prin regulamentul intern.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă dreptul la zile libere nu este stabilit nici prin regulamentul intern, atunci angajatul nu poate beneficia de o astfel de măsură, potrivit legislatiamuncii.manager.ro.

În ce alte situații excepționale se poate beneficia de concediu

În altă ordine de idei, zilele libere se pot acorda și în cazul altor evenimente familiale sensibile, precum: căsătoria unui copil, nașterea unui copil, decesul soțului/copilului/părinților/socrilor/bunicilor/fraților/surorilor, donație de sânge, schimbarea locului de muncă în aceeași societate care implică mutarea domiciliului, pregătirea și susținerea unei lucrări de diplomă în cadrul unei instituții de învățământ superior.

Potrivit sursei citate, zilele libere pentru situațiile amintite anterior se vor acorda astfel:

- la căsătoria salariatului – 5 zile;

- la căsătoria unui copil – 2 zile;

- la nașterea unui copil – 5 zile + 10 zile dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultură;

- la decesul soțului, copilului, părinților, socrilor – 3 zile;

- la decesul bunicilor, fraților, surorilor – 1 zi;

- la schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași unități, cu mutarea domiciliului în altă localitate – 5 zile;

- 30 de zile concediu fără plata pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior;

- donație de sânge – potrivit prevederilor legislative aflate în vigoare.

Beneficii suplimentare pentru acești salariați

Referitor la situațiile în care angajatul decide să doneze sânge, acesta din urmă are dreptul să mai beneficieze de o serie de facilități, printre care se numără și acordarea a șapte tichete de masă pentru achiziția de produse alimentare, care vor fi eliberate de instituția de profil.

Dacă persoana care donează sânge este salariată, atunci poate primi o zi liberă de la locul de muncă în ziua în care are loc evenimentul. În cazul donării de sânge de către elevi, studenți și/sau militari, angajatorii trebuie să le acorde o zi de scutire fără frecvență în ziua în care are loc donarea.