Noi modificări în Codul Muncii. Angajații, imposibil de concediat

Noi modificări în Codul Muncii. Angajații, imposibil de concediatSursa foto: Arhiva EVZ

Salariații vor putea cere mutarea pe un loc de muncă mai sigur, concediu de îngrijitor sau să fie lăsați să lipsească de la muncă pentru urgențe familiale. Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ care va modifica Codul Muncii. Conform documentului care transpune în legislația românească două directive europene, salariații vor beneficia de mai multe drepturi. Pe de altă parte, angajatorii nu vor putea să-i concedieze pe cei care solicită aceste drepturi.

Codul Muncii urmează să fie modificat printr-un proiect de lege, aflat în dezbatere la Senat, care transpune în legislația românească două directive europene. În baza acestor modificări, salariații vor avea mai multe drepturi, iar angajatorii vor fi obligați să le respecte.

Proiectul de lege va introduce în Codul muncii dreptul ca salariatul să poată cere, după o vechime de șase luni și după finalizarea perioadei de probă, mutarea pe un alt post, dacă este disponibil. Acest transfer poate fi solicitat de angajați pentru a lucra într-un post mai sigur, în condiții mai bune de muncă. De menționat că salariații pot solicita acest lucru, dar angajatorii nu sunt obligați să le accepte cererea. Ei au obligația, însă, de a-și motiva refuzul sau acceptul, în scris, în 30 de zile.

Modificările mai prevăd ca angajații să poată cere concediu de îngrijitor pentru a supraveghea persoane aflate în grijă, dar și posibilitatea de a absenta de la locul de muncă în cazul apariției unor urgențe familiale. Un nou concediu de 10 zile pe an, în afară de cel de drept, îl pot lua românii care au o urgență sau trebuie să îngrijească un membru al familiei.

Aceștia vor putea să ceară legal învoire de la muncă pentruurgențe. Fie că au o problemă de sănătate sau una de familie, conform viitoarei legi, românii pot cere aceste zile libere, cu condiția să recupereze această perioadă la îneșegere cu angajatorul.

Salariații care și-au cerut drepturile nu pot fi concediați

Pe de altă parte, după intrarea în vigoare a legii, angajatorilor le va fi interzis să concedieze salariații care și-au exercitat dreptul de a solicita mutarea pe un post mai sigur. Ei nu vor putea să-și concedieze angajații nici pe perioada concediului de îngrijitor sau în zilele de absență pentru urgențele familiale. De asemenea, angajatorii nu vor putea să-i concedieze nici pe salariații care au mai multe locuri de muncă.

Actul normativ aflat în dezbatere prevede că salariații care vor fi concediați pentru oricare dintre aceste motive vor putea cere, în instanță, reintegrarea pe vechiul post. Mai mult, dacă vor beneficia de un tratament mai puțin favorabil, salariații care au solicitat sau efectuat concediul paternal sau de îngrijitor își vor putea reclama angajatorii la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Consiliul poate aplica amenzi în astfel de cazuri conform legii privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat, pe motiv că a solicitat sau a efectuat concediul pentru creșterea copiilor, concediul paternal sau concediul de îngrijitor ori că și-a exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, constituie discriminare.