Dezvăluiri șocante în cazul crimei din Sibiu. Adrian Kreiner ar fi fost trădat de apropiați
- Cristian Raducanu
- 3 ianuarie 2024, 15:52
Laurențiu Ghiță a dat vina pe ceilalți complici pentru uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner. Totodată, acesta a declarat în fața procurorilor că un apropiat al sibianului i-a învățat cum să intre în locuința acestuia.
Au apărut noi detalii în cazul crimei omului de afaceri Adrian Kreiner ucis în luna noiembrie chiar în locuința sa din Sibiu. Laurențiu Ghiță, unul dintre suspecți, a mărturisit în față organelor de anchetă cum a ajuns să facă parte din grupul infracțional care au intrat prin efracție în domiciliul omului de afaceri.
Noi detalii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner
Ghiță a dat vina pe ceilalți complici pentru uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner. Totodată, acesta a declarat în fața procurorilor că un apropiat al sibianului i-a învățat cum să intre în locuința acestuia. Laurențiu Ghiță a petrecut noaptea dintre ani în arestul IPJ Sibiu, după ce instanța a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă pentru omor și tâlhărie calificată.
Suspect în cazul crimei din Sibiu, Ghiță a negat toate acuzațiile. Mai mult acesta este de părere că ar trebui eliberat din arest. Laurențiu Ghiță le-a mai spus procurorilor că nu a știut de la bun început de intențiile celorlalți presupuși complici. După o plimbare cu mașina, bărbatul ar fi ajuns la Timișoara unde au fost puse la punct toate detaliile loviturii.
Laurențiu Ghiță nu știa că omul de afaceri urma să fie ucis
Totodată, Ghiță a mai relatat că doar i-a transportat cu mașina pe ceilalți susecți, nu a intrat în casă și nici nu știa că urmează ca Adrian Kreiner să fie ucis. Cât despre părăsirea țării, suspectul a dezvăluit în fața oamenilor legii că nu a vrut să fugă, ci să-și viziteze familia din Marea Britanie, locul unde s-a și stabilit.
Adrian Kreiner a murit în 6 noiembrie
Reamintim că afaceristul Adrian Kreiner a murit în 6 noiembrie. A doua zi după ce a fost totrturat în locuința din Sibiu de trei bărbați care au intrat prin efracție. În reședința acestuia se mai aflau fiica și iubita lui. Cele două femei au reușit să scape din mâinile agresorilor.
Concubia s-a ascuns într-un dulap, în tot acest timp fata afaceristului a fost amenințată cu pistolul însă nu a fost bătută, potrivit știripesurse.