Nereguli la Ministerul Proiectelor Europene, descoperite de Curtea de Conturi. E vorba de banii pentru profesori
- Mădălina Sfrijan
- 20 mai 2025, 18:13

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a primit din partea Curții de Conturi o serie de recomandări, ca urmare a unui audit financiar. Verificările au scos la lumină probleme legate de modul în care au fost finanțate primele de carieră didactică și profesională. În acest context, Curtea de Conturi a propus măsuri pentru corectarea erorilor privind soldurile și tranzacțiile analizate.
Curtea de Conturi, recomandări pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Curtea de Conturi a cerut Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să analizeze măsura privind acordarea primelor de carieră didactică și profesională, în vederea efectuării corecțiilor necesare și a recuperării sumei de 1.814.000 lei, acordată necuvenit.
„Astfel, Curtea a solicitat MIPE o analiză a măsurii de susținere privind acordarea primelor de carieră didactică și a primelor de carieră profesională, în vederea efectuării corecțiilor contabile, dar și pentru recuperarea primelor în valoare de 1.814.000 lei, care au fost acordate în mod necuvenit”, arată Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi. Sursa foto: Facebook/Curtea de Conturi a României
Alte nereguli
Auditorii au constatat, de asemenea, o majorare eronată a creanțelor din fonduri europene nerambursabile cu 316.506.400 lei, reprezentând 80% din totalul plăților efectuate în Programul Educație și Ocupare Didactic.
„Auditorii au constatat că au fost majorate creanțele din fonduri europene nerambursabile cu suma de 316.506.400 lei, reprezentând 80% din totalul plăților efectuate în cadrul Programului Educație și Ocupare Didactic pentru primele de carieră și primele profesionale, prin evidențierea eronată ca sume de primit de la Comisia Europeană, în condițiile în care nu există o decizie de finanțare din fonduri externe nerambursabile pentru aceste măsuri de sprijin”, mai arată sursa.
Auditul financiar a evidențiat necesitatea unui efort susținut din partea ministerului pentru analizarea creanțelor înregistrate și a subliniat importanța elaborării unor politici privind constituirea de instrumente financiare.
„Este de menționat faptul că au existat cazuri în care a fost necesară suplimentarea semnificativă a bugetului MIPE pentru plata unor despăgubiri, ca urmare a soluționării unor litigii în defavoarea ministerului. Curtea de Conturi a constatat că deși ministerul nu a efectuat analize în vederea stabilirii situației reale a debitelor și pentru a determina dacă au fost epuizate toate căile legale de recuperare, acesta a menținut în evidența contabilă creanțe în valoare de 90.098.455 lei, aferente unor societăți comerciale radiate”, se arată în comunicat.
Potrivit Curții de Conturi, „aceste creanțe nu au fost analizate cu ocazia inventarierilor anuale, fapt care a avut repercusiuni în propagarea erorilor în fiecare exercițiu financiar și majorarea riscului de prescriere a dreptului la acțiune. Curtea de Conturi a identificat unele vulnerabilități ale sistemului de control intern managerial, pe care le-a transmis conducerii ministerului în vederea remedierii”.
Curtea de Conturi, despre tranzacțiile cu fonduri europene
Curtea de Conturi a remarcat preocuparea conducerii MIPE pentru reglementarea activităților legate de tranzacțiile cu fonduri europene. Potrivit reprezentanților instituției, acest aspect este în avantajul Ministerului. Totuși, instituția subliniază necesitatea unui efort constant de monitorizare a aplicării acestor proceduri, pentru a evita expunerea la riscuri semnificative.