Doi foşti campioni la lupte în Germania, bunic şi nepot, păzesc viaţa turiştilor imprudenţi de pe plaja din 2 Mai.

Dacă aţipeşti dimineaţa pe plaja de la 2 Mai, te trezeşte un glas enervant de optimist pentru lehamitea generală: salvamarul Virgil Stoian îţi spune vesel „Bună dimineaţa!“. În Germania, toată treaba asta ar suna bine, în România, însă, politeţuri de felul ăsta se primesc cu sprânceana ridicată. „Ştim toţi că România mai are de dat din coate. Dar în privinţa plajei, omul sfinţeşte locul. Eu am un fel aparte de a lucra cu turiştii. Vorbesc prin «megafleţ a» mea, le urez bună dimineaţa, mă prezint... M-au crezut nebun la un moment dat“, zâmbeşte salvamarul, care la 70 de ani n-ar înota tocmai „hăt-hăt“ departe, decât dacă e urgenţă maximă.

Fostul campion la lupte, bucureştean fugit din ţară în anii ’80, are în stăpânire o bucată de nisip şi un nepot de 24 de ani gata să sară în apă cu toată vigoarea tinereţii care bunicului îi lipseşte.

În jurul celor doi s-a încropit repejor un mit, care ia proporţii de la un salvamar la altul, în celelalte staţiuni. În varianta de circulaţie internă, cei doi sunt „nemţi cu dublă cetăţenie, care vin aici din drag de România, donează banii câştigaţi şi - breaking news! - salvează numai străini“. În varianta netrucată, Virgil Stoian a rămas român până în ziua de azi, „pentru că nemţii sunt singurii care nu dau niciodată dublă cetăţenie“, iar nepotul Nico Kayser s-a născut neamţ şi vrea buletin românesc. Banii râmân în buzunarele lor şi, turist român ori străin, nici unul nu e lăsat să se înece. Ce le-a scăpat celorlalţi e tocmai miezul poveştii: bunicul a fost şi antrenorul de lupte al nepotului.

Agitaţia la pensie, model nemţesc

Povestea asta lină de la 2 Mai durează de doi ani, de când Virgil Stoian a revenit în România, a cumpărat o bucată de pământ la Limanu şi s-a mutat acolo cu so- ţia nemţoaică. „Când am venit aici, am citit că salvamarii au nevoie de oameni şi atunci am sunat, le-am zis «eu sunt ăsta, am vârsta asta», că am totuşi 70 de ani. Sunt şi cu nepotul. Şi ne-au zis că dacă tot avem casă la Limanu şi suntem în apropiere, să luăm noi 2 Mai“.

E prieten şi cu al treilea salvamar din post, Petre din Limanu. „Suntem şi vecini“, spune neamţul cu rădăcini româneşti, într-o română destul de bună. „Înţelege tot, dar nu vorbeşte decât puţin“, îl priveşte zâmbind antrenorul pe nepotul lui.

Cine se îndoieşte de calităţile de înotător ale lui Virgil Stoian, se va acoperi de ruşine înainte de a ajunge la geamandură. Are diplomă de salvamar european. Şi nu e din tinereţe, ci de acum doi ani. „La probele alea am făcut tot felul de teste complicate: să înoţi îmbrăcat, contra timp, să scoţi pietre de la fund, să cauţi pietre la fund... Le-am trecut la 68 de ani“, se mândreşte fostul luptător. „Nebunia“ i se trage de la nemţi, care la pensie se apucă de pilotaj, expediţii în deşert şi studenţie. PĂRERE DE NEAMŢ

„S-au mai civilizat şi românii“

Virgil şi Nico au fost campioni la lupte. Stoian a luat titlul naţional la noi, prin ’73, iar în ’89 era declarat sportivul anului pe zona de nord a Germaniei. Aici, ei duc dorul seriozităţii şi al bunului-simţ. Nico găseşte în germană un cuvânt care să-i descrie pe români, dar bunicul îl traduce mai indulgent, prin „degajat“. Dar parcă e bine totuşi printre ai lui. Mai ales că „s-au mai civilizat şi românii“, nu mai aruncă mizerii pe plajă, nu mai spun „vulgarităţ i“ şi ascultă de salvamari. Cel puţin pe plaja din 2 Mai.