Navă rusă cu gaz lichefiat, scufundată în Mediterană: Vladimir Putin: Este un atac terorist

Navă rusă cu gaz lichefiat, scufundată în Mediterană: Vladimir Putin: Este un atac teroristVladimir Putin. Sursă foto: kremlin.ru

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat miercuri Ucraina că ar fi responsabilă pentru un atac asupra unei nave ruse care transporta gaze naturale lichefiate (GNL) în Marea Mediterană. Incidentul, produs în urma unui atac cu drone navale, a dus la scufundarea vasului, potrivit informațiilor transmise de AFP.

Vladimir Putin: Este un atac terorist

Liderul de la Kremlin a calificat incidentul drept un act de terorism și a susținut că astfel de acțiuni au avut loc și în trecut.

„Este un atac terorist. Nu este prima dată când ne confruntăm cu aşa ceva. Dar acum singurul lucru surprinzător este că agravează situaţia de pe pieţele energetice internaţionale, inclusiv de pe pieţele de gaze, în primul rând pentru Europa”, a spus Putin la televiziunea de stat rusă, referindu-se la creşterea preţurilor petrolului şi mai ales ale gazelor în urma războiului pornit de SUA şi Israel împotriva Iranului.

Președintele rus a afirmat că astfel de acțiuni ar putea avea efecte asupra piețelor energetice, într-un moment deja tensionat din punct de vedere geopolitic.

„Regimul de la Kiev muşcă de fapt mâna care-i dă să mănânce, adică mâna Uniunii Europene”, a remarcat Putin.

Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski. Sursă foto: Facebook

Vladimir Putin, supărat după ce o navă rusă a fost atacată

Potrivit informațiilor disponibile, metanierul rus „Artic Metagaz”, care transporta gaze naturale lichefiate, a fost atacat de drone navale în timp ce se afla în Marea Mediterană, între Malta și Libia. Dronele ar fi fost lansate de pe coasta Libiei, stat afectat de instabilitate politică și împărțit între două guverne rivale.

Nava, care se afla pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene după invazia Rusiei în Ucraina, plecase din portul Murmansk, iar destinația exactă nu este clară. Unele surse media au relatat că vasul ar fi fost în drum spre Egipt, însă autoritățile egiptene au respins aceste informații.

În urma impactului cu dronele de suprafață, nava a fost cuprinsă de flăcări și ulterior s-a scufundat. Membrii echipajului, toți cetățeni ruși, au fost salvați.

Până în prezent, Ucraina nu a oferit un comentariu oficial cu privire la incident.

2
2